Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Denis Ştefan va fi băiat rău în “Narcisa sălbatică”

17 July 2011

Actorul Denis Ştefan, care s-a remarcat în rolul de june-prim în telenovelele de la Acasă, este protagonistul unui transfer de senzaţie în lumea serialelor: din toamnă, acesta va juca în cel de-al treilea sezon al telenovelei “Narcisa sălbatică”, de la Antena 1, scrie revista “TVmania”.

“Este un rol foarte diferit faţă de tot ceea ce am interpretat până acum. Va fi foarte interesant să îmi descopăr noi valenţe artistice”, a declarat Denis în exclusivitate pentru revista “TVmania” din 18 iulie.

În cel mai urmărit serial de pe piaţa autohtonă în acest an, Denis va schimba registrul şi va interpreta un rol negativ. Un număr de nouă oameni noi s-au alăturat vechii distribuţii din serial, dar el este singura celebritate dintre ei.

Denis Ştefan a devenit celebru o dată cu rolul principal din telenovela “Inimă de ţigan” (2007), unde îl interpreta pe doctorul Medalion Codruţ Fieraru, de etnie rromă, care se îndrăgostea de o frumoasă blondă din altă clasă socială (Andreea Pătraşcu). El a continuat să-şi joace rolul şi în continuarea “Regina” (2008).

Declinul lui la Acasă a fost vizibil în 2009: deşi iniţial fusese anunţat drept protagonist în “Aniela”, el a fost schimbat pe ultima sută de metri cu debutantul Mihai Petre, producătorul Ruxandra Ion motivând că acesta din urmă se potriveşte mai bine rolului. Ştefan a avut totuşi un rol secundat în “Aniela”, dar şi în ultima producţie de la Acasă, “Iubire şi onoare” (unde interpreta un medic arab).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare