Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Diana Dumitrescu face wakeboarding

9 August 2010

Diana Dumitrescu

Diana Dumitrescu, interpreta rolului negativ, Oxana, din telenovela “Iubire şi onoare”, ce va avea marea premiera în această toamnă şi soţul ei, Ducu Ion au trăit senzaţii tari atunci când au practicat pentru prima dată wakeboarding-ul, un sport la modă printre pasionaţii de sporturi extreme.

“A fost prima dată când am practicat wakeboarding-ul. Iniţial m-am dus să stau la soare şi să mă relaxez alături de prietenii noştri, dar Ducu a insistat să încerc. A fost o decizie de moment, mi-am spus “De ce nu?”. Am încercat, mi-a ieşit, mi-a plăcut şi vreau să mai încerc. M-am distrat foarte tare , e o senzaţie plăcută să fii pe placă, să te tragă o barcă cu viteză şi să simţi cum vântul îţi flutură prin păr. Ducu e foarte mândru de mine că am avut curaj”, povesteşte Diana Dumitrescu.

Ducu îşi susţine şi încurajează frumoasa soţie în tot ceea ce face: “Pentru mine a fost a doua oară când am încercat wakeboarding-ul. Antrenorul îţi explică şi îţi arată ce să faci, dar totul depinde de tine. Mă bucur că Diana a reuşit, chiar s-a descurcat foarte bine. Învăţăm împreună şi abia aşteptăm să repetăm experienţa. I-am facut o mulţime de poze ca să se vadă cât de curajoasă este”, spune Ducu Ion.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare