TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Harry potter

Digi Film difuzează din 4 decembrie întreaga serie „Harry Potter”

2 December 2016

Din 4 până pe 11 decembrie 2016, în fiecare zi, de la ora 20.00, Digi Film programează întreaga serie „Harry Potter”, de la primul până la cel de-al optulea film al aventurilor micului vrăjitor.

harry-potter

Dacă nu sunteți familiarizați cu seria (greu de crezut!), este vorba despre povestea lui Harry Potter (Daniel Radcliffe), un băiețel orfan, care la vârsta de 11 ani află că este vrăjitor și că trebuie să ajungă la Hogwarts, o școală specială dedicată celor înzestrați. Aici, se va împrieteni cu tocilara Hermione Granger (Emma Watson) și împiedicatul Ron Weasley (Rupert Grint) și va trebui să-l înfrunte pe Voldemort (Ralph Fiennes).

ron-harry-si-hermoine

Cam asta-i în mare povestea, dar nu trebuie să vă luați după firul epic, fiecare parte e o bijuterie și are doza sa de umor, suspans și… magie.

Nepotisme britanice

Saga „Harry Potter” ecranizează seria de volume semnate de englezoaica J.K. Rowling (51 de ani). În 1994, pe când Rowling nu avea decât 29 de ani, a terminat primul său manuscris, „Harry Potter și Piatra filosofală”. A trimis-o la 12 edituri și toate au respins-o. Abia un an mai târziu s-a întâmplat minunea: o editură independentă din Londra, Bloomsbury Publishing, și oarecum recentă pe piață, e înființată în 1986, e dispusă să o publice.

Pentru că fiica de 8 ani șefului a pus mâna pe manuscris, l-a citit dintr-o răsuflare și a vrut continuarea. Omu’ a anunțat-o pe J.K. Rowling, i-a trimis un avans de 1.500 de lire și a sfătuit-o să-și ia un job serios că nu va face niciodată bani din cărți pentru copii.

În iunie 1997, Bloomsbury a publicat pentru prima oară volumul „Harry Potter și Piatra filosofală”, inițial în 1.000 de copii. Astăzi, fiecare dintre aceste cărți valorează între 16.000 și 25.000 de lire sterline.

Pe scenă

Dacă filmele s-au terminat, filonul creativ al scriitoare nu pare să fi secat. Așa a ajuns Harry Potter pe scenă. În octombrie 2015, autoarea a anunțat o piesă de teatru, scrisă la trei mâini alături de Jack Thorne și John Tiffany, „Harry Potter și Copilul blestemat” (scenariu care a apărut și la noi în volum, la editura Art).

Aceasta ar fi „cea de-a opta poveste Harry Potter”, în care vrăjitorul e adult și a venit rândul fiului lui, Albus Potter, să meargă la Hogwarts. Pe 28 octombrie 2015, biletele puse în vânzare pentru primul spectacol s-au epuizat în câteva ore.

Sfârșitul nu-i aici!

Saga vrăjitorilor nu s-a încheiat. De anul acesta, o altă serie își caută fanii. În noiembrie a avut premiera „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”, povestea de dinaintea poveștii lui Harry Potter.

Este primul film dintr-o serie, al cărei scenariu e scris tot de J.K. Rowling și care va cuprinde cinci părți. Scriitoarea a anunțat pe Twitter că partea a doua din „Animale fantastice…” va veni pe ecrane în noiembrie 2018.

 

8 zile cu Harry Potter

Cele opt filme difuzate de Digi Film sunt:

  • „Harry Potter și Piatra filosofală” – pe 4 decembrie,
  • „Harry Potter și Camera secretelor” – pe 5 decembrie,
  • „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban” – pe 6 decembrie,
  • „Harry Potter și Pocalul de foc” – pe 7 decembrie,
  • „Harry Potter și Ordinul Phoenix” – pe 8 decembrie,
  • „Harry Potter și Prințul semipur” – pe 9 decembrie,
  • „Harry Potter și Talismanele morții: Partea 1” – pe 10 decembrie,
  • „Harry Potter și Talismanele morții: Partea 2” – pe 11 decembrie.

Așa cum menționam la începutul articolului, toate filmele sunt programate să înceapă la ora 20.00.

 

Alte articole:

Povestea lui J.K. Rowling

“Harry Potter și copilul blestemat” apare la Editura Arthur

FOTO. Smiley a vrăjit publicul la avanpremiera „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...