Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Digi life

Digi Life România lansează producţia proprie “Ingrediente”

20 February 2014

Digi Life România lansează astăzi, 20 februarie, seria “Ingrediente”, o nouă producţie proprie a postului TV.

Seria de emisiuni “Ingrediente” îşi propune să ofere publicului informaţii de interes general despre ingredientele descoperite cu mii de ani în urmă, de ale căror beneficii se bucură şi beneficiază în fiecare zi, pornind de la alimentaţie, sănătate, frumuseţe, până la activităţi artistice.

Prin intermediul acestor emisiuni, publicul Digi Life România va descoperi ce impact au aceste ingrediente asupra umanităţii, care este istoria lor, felul în care influenţează viaţa cotidiană, miturile şi realităţile, prezentate şi susţinute de specialişti din domeniu într-un mod obiectiv.

“Ţinta noastră este să devenim furnizorul preferat de informaţie de calitate, educativă şi de divertisment pentru români. Crearea de continut propriu este unul dintre obiectivele canalelor de documentare Digi, iar producţii precum DigiPedia, Digipedia+, DigiPortrete, fac deja parte din peisajul mediatic românesc, fiind apreciate de telespectatorii noştri. Astfel, lansarea acestor emisiuni reprezintă un alt pas important pe care îl facem în preocuparea permanentă de dezvoltare şi diversificare a continutului TV pe care îl oferim.” declară Bogdan Chiriţoiu, Manager Digi Life, Digi World, Digi Animal World.

Subiectele celor 5 emisiuni care urmează să fie difuzate în următoarea perioadă: Cartoful (2 episoade), Apa (2 episoade), Grâul (2 episoade), Cafeaua (1 episod) şi Berea (1 episod). Fiecare emisiune va avea o durată de 25 de minute şi va putea fi urmărită în fiecare zi de joi, începând cu ora 21:00 şi în reluare, vinerea, de la ora 10:00.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare