Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Riza dila

„Dila”, cu Hatice Sendil și Erkan Pettekaya, ajunge la final diseară

31 July 2015

Serialul turcesc „Dila”, în care protagoniști sunt Hatice Sendil și Erkan Pettekaya, ajunge la final astăzi, pe 31 iulie, anunță Kanal D.

riza dila

Serialul „Yaman” a revenit cu un nou sezon – al doilea -, de miercuri, 29 iulie, de la ora 21.00. Însă de luni, 3 august, serialul va fi difuzat de Kanal D de la ora 20.00, în locul rămas liber după terminarea poveștii din „Dila”.

„Dila” a început la Kanal D pe 20 aprilie. Erkan Petekkaya, actorul care l-a interpretat pe căpitanul Ali în serialul “Trădarea”, a fost și protagonistul din “Dila” – Riza, un bărbat care trăiește o dragoste damnată.

Scenariul serialului <Dila> m-a cucerit de la prima citire, am fost impresionat de destinul tinerei care ajunge să se îndrăgostească de cel care i-a ucis soțul. Cred că am reușit să înțeleg foarte bine și prin ce trece Riza, personajul pe care îl interpretez, forțat de conjuncturi să își ascundă sentimentele. El e chinuit de remușcări, dar și de o dragoste imposibilă”.

Te-ar putea interesa și:

Antena 1 renunță la „Prizoniera dragostei” încă de azi. Serialul va fi difuzat de Euforia

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare