Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Spitalul plutitor NatGeoPeople

De astăzi, Nat Geo People difuzează un nou serial documentar: „Spitalul plutitor”

27 March 2017

„Spitalul plutitor”, difuzat de Nat Geo People pe 27 martie, de la ora 21.00, urmărește eforturile curajoase ale doctorilor și asistenților la bordul navei-spital Africa Mercy, unde oferă operații salvatoare de vieți și tratamente medicale celor mai vulnerabile populații de pe coasta africană.

Oferit de producătorii documentarului premiat cu același nume, acest serial din opt părți examinează în profunzime poveștile impresionante ale doctorilor și asistenților voluntari care iau decizii de viață și de moarte în fiecare zi, precum și ale miilor de pacienți care au nevoie disperată de ajutorul lor.

Africa Mercy este operată de Mercy Ships, o organizație caritabilă internațională care oferă gratuit celor săraci îngrijire medicală de înaltă calitate, de aproape 40 de ani. Organizația, care cuprinde 400 de voluntari din 40 de țări, a tratat mai bine de 2,5 milioane de oameni din 70 de națiuni, oferind servicii care valorează peste 1,3 milliarde de dolari.

Spitalul plutitor

Am fost copleșiți de răspunsul pe care l-am primit la documentar și am știut că există mai multe povești ce pot fi spuse despre eforturile incredibile de a salva vieți la bordul navei Africa Mercy. Realizarea serialului ne-a permis să-i revedem pe unii dintre voluntarii și pacienții ce au fost protagoniștii documentarului, dar și să observăm mai detaliat cum decurge viața de zi cu zi pe vas, spune Madeleine Hetherton, producătorul serialului din partea Media Stockade.

Mai bine de 70% din populația globului nu are acces la operații esențiale, ca urmare multe boli comune, tratabile devin fatale. Pentru aceia care urcă pe vas pentru ajutor, aceasta este deseori ultima lor speranță, neavând altă cale de a primi îngrijirea medicală vitală.

Timp de aproape 40 de ani, Mercy Ships a oferit operații gratuite în țările în curs de dezvoltare din toată lumea prin contribuția echipei noastre de medici excepționali și alți voluntari. Este o mare onoare că National Geographic, prin serialul „Spitalul plutitor”, va aduce în atenția publică nevoile medicale din Africa prin prezentarea activității spitalului nostru de pe vasul Africa Mercy, declară Don Stephens, fondator și președinte al Mercy Ships.

Spitalul plutitor

Doctorii și asistenții de la bordul navei se confruntă cu cele mai mari provocări medicale și etice din viețile lor. Nu numai că au de-a face cu boli incredibile, pe care mulți nu le-au întâlnit decât în cărțile de specialitate, dar trebuie să ia decizii extrem de dificile în privința celor pe care-i vor putea ajuta dintre miile de pacienți pe care-i consultă. Ei se află în fața unor cazuri de viață și de moarte, iar soarta acestor pacienți se află în mâinile lor.

Nu doar pacienții suferă o transformare la bordul vasului, voluntarii, de asemenea, se găsesc în situații ce le testează limitele. Succesul și eșecul se împletesc în această luptă de a ajuta acolo unde nevoia este copleșitoare. Dramele medicale ale pacienților se desfășoară alături de provocările și reușitele medicilor, în vreme ce întâlnirile culturale, religioase, sociale ce au loc la bord produc transformări ale tuturor.

„Spitalul plutitor” este produs de Media Stockade pentru National Geographic.

Pentru Media Stockade, producătorul executiv este Madeleine Hetherton.

Pentru National Geographic, Hamish Mykura este vicepreședinte executiv al diviziei de programe și dezvoltare, iar Sue Davidson este producătorul executiv.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare