Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

In bataia inimii

Din toamnă, Kanal D aduce un serial nou turcesc în care va apărea şi Meryem Uzerli

2 August 2017

Fanii serialelor turcesti  au un nou motiv de bucurie: din toamnă Kanal D va difuza un nou serial de succes, „În bătaia inimii” (în original: „Eşkıya Dünyaya Hükümdar Olmaz”).

Personajul principal este Hızır Çakırbeyli (Oktay Kaynarca), un bărbat carismatic, cu voinţă de fier, trecut de mic copil prin situaţii limită, dar care a reuşit să câştige respectul celor din jur şi să-şi formeze propria-i familie.

Viaţa sentimentală a lui Hizir este plină de provocări, bărbatul împârţindu-se între două femei. Soţia sa, Meryem (Deniz Çakır, protagonista din „Iffet”), o femeie puternică, mamă a doi copii, află că Nazli (Mujde Uzman), de care Hizir s-a îndrăgostit în urmă cu câţiva ani, este însărcinată. Meryem e decisă să nu permită venirea pe lume a acestui copil. Cu toate acestea, îşi doreşte mai mult de doi copii cu bărbatul de care şi-a legat destinul. Lupta impresionantă a celor două femei de a-şi păstra bărbatul iubit se va transforma într-una pentru supravieţuire.

Serialul „În bătaia inimii” a fost lider de audienţă în Turcia, în PrimeTime, încă de la primele episoade difuzate în septembrie 2015. Producţia a avut două sezoane, ultmul episod, cel cu numărul 71, fiind difuzat de postul turcesc atv pe 30 mai anul acesta.

De la episodul 53, în serial va apărea şi actriţa Meryem Uzerli (Hurrem din „Suleyman Magnificul”), care o va interpreta pe Suzi, fiica unui mafiot, care trece prin multe situaţii periculoase.

CITEȘTE ȘI:

Ce periculoasă e Meryem Uzerli în cel mai recent serial al ei!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare