Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Discovery_ShowcaseHD_Exclusive_Black_RGB

Discovery HD Showcase se relansează pe 1 decembrie

28 November 2014

Discovery Networks anunță relansarea televiziunii Discovery HD Showcase în Europa, Orientul Mijlociu și Africa începând cu 1 decembrie. Schimbarea va aduce un nou logo, o nouă identitate vizuală on-air, iar telespectatorii se vor putea bucura de o grilă extinsă de programe în exclusivitate ce pot fi urmărite doar pe acest canal, precum și de cele mai îndrăgite emisiuni difuzate pe Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Science și, mai nou, pe TLC și ID Xtra.

Discovery_ShowcaseHD_Exclusive_Black_RGB

Noul canal, prezent în peste 120 de țări din regiunea EMEA, precum România, Polonia, Rusia, Benelux și Portugalia, își schimbă denumirea în Discovery Showcase HD, subliniind astfel legătura strânsă cu programele-cheie din portofoliul Discovery Networks, difuzate în format HD.

“Sunt convins că fanii programelor de non-ficțiune de calitate, care își doresc totodată o claritate totală a imaginii și a sunetului se vor bucura pe deplin de noul Discovery Showcase HD. Urmărind acest canal, vor descoperi emisiunile palpitante de pe Discovery Channel, lumea absolut fascinantă de pe Animal Planet și răspunsuri la întrebările fundamentale despre Univers prin intermediul programelor de pe Discovery Science. În plus, începând cu 1 decembrie, telespectatorii vor putea cunoaște poveștile extraordinare de viață de pe TLC sau vor putea investiga intrigile și misterele de pe ID Xtra. Totul în format HD,” a spus Unai Iparragirre, Director of Passion Brands, Discovery Networks, EMEA.

În ceea ce privește noua identitate vizuală on-air, programele difuzate pe Discovery Showcase HD vor avea o serie de logo-uri animate, endboard-uri și bumpere, care îi vor ajuta pe telespectatori să recunoască mai ușor proveniența programelor respective, fie că sunt de pe Discovery Channel, Animal Planet, Discovery Science, TLC sau ID Xtra sau sunt difuzate în exclusivitate pe Discovery Showcase HD.

Pe lângă seriile preferate ale telespectatorilor din portofoliul Discovery, grila de programe Discovery Showcase HD va include și emisiuni în exclusivitate, precum:

ALASKA MONSTERS

  • Alaska Monsters

Programul urmărește o echipă de localnici, mari iubitori de viață în aer liber. Ei se autointitulează ”Midnight Sons” și investighează pădurile de nepătruns din Alaska, unde caută acei monștri înfricoșători care, după părerea unora, ar trăi acolo. Echipa vânează și montează capcane folosind cele mai recente tehnologii și instrumente de investigații ale secolului 21 pentru a face lumină în poveștile unor făpturi atât de greu de găsit, cum ar fi Lupul-cu-colți-sabie, Omul-Vidră sau Uriașul Nordului.

 

  • Cold River Cash

Emisiunea este despre trei echipe de pescari care se întrec pentru o pradă foarte greu de capturat, dar extrem de rentabilă – puii de țipari. În timpul sezonului foarte scurt de pescuit a acestei specii, pescarii lucrează fără odihnă ca să găsească locurile cele mai bune de pescuit, ca să-și protejeze zonele profitabile și să aducă la țărm cât mai mulți țipari cu putință, încasând aproximativ 4000 de dolari pe kilogram. Concurența este acerbă, rivalitățile capătă proporții, iar pericolele sunt uriașe, căci fiecare echipă face eforturi să-și asigure șanse cât mai bune de a obține o pradă mare.

BEASTS OF THE BAYOU

  • Beasts of the Bayou

Căpitanul Blimp Cheramie, secundul său Eric și nepotul acestuia, Nathan, se aventurează în mlaștinile din Venice, Louisiana, pentru a căuta creaturi legendare, care bântuie pe miile de kilometri pătrați de teren mlăștinos din jurul caselor lor, în timp ce oamenii de știință caută explicații alternative pentru făpturile văzute de localnici și poveștile care fac să se înfioare această regiune de câteva sute de ani.

 

  • Billy Bob Gag’s to Riches

Jonah White, fondatorul companiei Billy Bob Teeth din Hardin, Illinois, și CEO-ul unui imperiu de mai multe milioane de dolari al cadourilor hazlii, caută noi produse pentru colecția sa “Billy Bob”, inspirată de oamenii ”dintr-o bucată”. După ce a luat cu asalt industria costumelor și pe cea a produselor de Halloween, inventând diverse tipuri de dinți falși, Jonah a îndeplinit ”visul american” și a creat o afacere înfloritoare, care vinde mai bine de 300 de produse în întreaga lume, printre care și peste 20 de milioane de seturi de dinți ”Billy Bob”. Iar acum inventatori din toată lumea vin la Billy Bob World ca să-i prezinte personal lui Jonah propriile idei de-a dreptul șocante, sperând să poată obține, la rândul lor, o parte din profituri.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare