Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FA Cup: Manchester City vs Manchester United

Diseară, Manchester United încearcă să-şi ia revanşa cu Olympiakos

19 March 2014

FA Cup: Manchester City vs Manchester UnitedWayne Rooney (foto), Robin Van Persie şi restul “diavolilor roşii” încearcă să întoarcă diferenţa din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, în care Olympiakos a câştigat pe teren propriu cu 2-0.

Grecii vin diseară pe Old Trafford din Manchester la adăpostul celor două goluri, dar şi într-o perioadă extrem de nefastă în general pentru United.

De la plecarea legendarului antrenor Sir Alex Ferguson, la finele sezonului trecut, echipa a dezamăgit sub conducerea noului tehnician David Moyes, fiind abia pe locul şapte în Premier League, cu şanse minime la a se mai califica în sezonul următor al Ligii Campionilor.

Mai există posibilitatea calificării din postura de câştigătoare a trofeului, însă pentru a putea măcar spera la acest improbabil scenariu, cei de la Manchester trebuie să întoarcă diseară acel 0-2 din tur.

Cele două partide de azi vor oferi ultimele două sfert-finaliste ale competiţiei, iar în celălalt meci al serii situaţia e oarecum clară. Borussia Dortmund primeşte vizita ruşilor de la Zenit Sankt Petersburg, pe care i-a învins cu 4-2 în tur.

Iată programul ultimelor optimi de finală din acest sezon al Ligii Campionilor:

21:45, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1, Manchester United – Olympiakos

21.45, Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2, Borussia Dortmund – Zenit

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare