Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristiano Ronaldo

Diseară, Real Madrid primeşte vizita lui Juventus, în Ligă

23 October 2013

Derby-ul etapei de azi a grupelor UEFA Champions League e, fără doar şi poate, duelul dintre echipa madrilenă şi “bătrâna doamnă” din Italia, două dintre cele mai titrate echipe din Europa.

Ele fac parte din grupa B a competiţiei, iar Realul lui Carlo Ancelotti a început perfect actuala stagiune, cu două victorii în primele două meciuri (6-1 în deplasare cu Galatasaray şi 4-0 acasă cu FC Copenhaga). Cristiano Ronaldo (foto) a marcat de cinci ori în aceste două partide!

Pe de altă parte, Juventus a remizat dezamăgitor atât la Copenhaga (scor 1-1), cât şi pe teren propriu cu turcii de la Galata, (2-2), aşa că are nevoie ca de aer de un rezultat pozitiv în partida de pe Santiago Bernabeu.

Tot diseară, Şahtiorul lui Mircea Lucescu se va deplasa în Germania pentru meciul cu Bayer Leverkusen, iar colegele de grupă Manchester United şi Real Sociedad se vor întâlni pe celebrul Old Trafford din oraşul englez.

Iată programul complet al partidelor difuzate azi de posturile noastre:

20.00, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 2, ŢSKA Moscova – Manchester City

21.45, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1, Real Madrid – Juventus

21.45, Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2, Bayer Leverkusen – Şahtior

21.45, Digi Sport 3, Manchester United – Real Sociedad

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare