Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Doar o rasuflare

Documentarul „Doar o răsuflare” a fost premiat la Sarajevo Film Festival

22 August 2016

La cea de-a 22-a ediție a festivalului Sarajevo Film Festival care s-a încheiat aseară, documentarul românesc realizat de Monica Lăzurean-Gorgan și produs de HBO Europe și Manifest Film a primit premiul Heart of Sarajevo.

Doar o rasuflare - poster

Doar o răsuflare explorează natura profund contradictorie a iubirii în viața de familie. Reprezentând atât o călătorie de inițiere, cât și o parabolă teologică, filmul devine martorul a șapte ani din viața familei Sicrea care locuiește într-un sat din România, surprinzând în imagini picturale încercările prin care trec Dobrin, Lia, soția lui și cei trei copii. Dobrin așteaptă să se întâmple o minune care să o facă pe Denisa, fiica lui cea mică, să se ridice din scaunul cu rotile și să poată merge. Pe măsură ce copiii devin adulți sub ochii noștri, vedem cum relația sa apropiată cu Dumnezeu afectează relațiile din familie.

Documentarul Doar o răsuflare / A Mere Breath este regizat și produs de Monica Lăzurean-Gorgan.

Producția HBO și Manifest Film a avut premiera mondială în aprilie 2016, în Elveția, la festivalul Visions du Réel.

Producător executiv din partea HBO Europe este Hanka Kastelicova; producătorii documentarului din partea HBO România sunt Alina David și Andra Radu, iar Alexander Nanau este consultant (Editing Consultant HBO Europe).

Este al doilea an consecutiv în care premiul Heart of Sarajevo este acordat unui documentar românesc, produs de HBO Europe. La cea de-a 21 ediție a Festivalului de film Sarajevo, aceeași distincție i-a fost acordată documentarului Toto și surorile lui, regizat de Alexander Nanau și produs de HBO Europe și Strada Film, în coproducție cu Alexander Nanau Production.

Toto și surorile lui poate fi urmărit pe HBO GO, iar Doar o răsuflare va putea fi urmărit la HBO și pe HBO GO în toamna acestui an.

Save

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare