Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

“Draga mea prietenă” revine, de la ora 10.00, la Kanal D

2 September 2013

Paula Chirilă şi Cristina Cioran îşi dau întâlnire cu telespectatorii Kanal D începând de astăzi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10.00, la Kanal D.

Emisiunea “Draga mea prietenă” revine pe micul ecran într-o casă nouă. În fiecare dimineaţă, telespectatorii vor afla care sunt evenimentele importante din oraş (filme/party-uri/concerte), vor fi puşi la curent cu noutăţile în materie de sănătate, frumuseţe şi gastronomie. Ca şi până acum, bucătarul Doru Şerban va exemplifica cele mai gustoase reţete culinare şi le va oferi telespectatorilor cele mai de preţ sfaturi din bucătărie.

“Abia aştept să începem noul sezon. Toată vara ne-am gândit ce să aducem nou şi am început prin a schimba câteva rubrici. Vrem să fim mai dinamici, să reinventăm ideea de infotainment, de divertisment de dimineaţă”, a spus Cristina Cioran.

“Vom ocoli derizoriul şi vom asigura o informaţie de calitate, dublată de distracţie la maximum. Experienţa emisiunii pe litoral a fost o sursă de inspiraţie pentru noi, ne-am încărcat bateriile”, a spus Paula Chirilă.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare