TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dragos bucur caini

Dragoş Bucur: „«Câini» e unul dintre cele mai bune thrillere româneşti ever!”

27 September 2016

UPDATE: HBO a anunțat, pe site-ul propriu, că filmul „Câini” va avea premiera pe micile ecrane pe 12 februarie, la ora 20.00. Totodată, următoarele date de difuzare sunt:

  • 15 februarie 2017, ora 20.00,
  • 16 februarie 2017, ora 03.45,
  • 18 februarie 2017, ora 21.45.

Articol publicat inițial:

Din 23 septembrie, îl vedem pe Dragoş Bucur la cinema, în premiatul „Câini” (marele trofeu la TIFF şi premiul FIPRESCI la Cannes 2016). Actorul ne-a povestit cum a obţinut rolul în pelicula de debut a lui Bogdan Mirică (care a semnat serialul HBO autohton „Umbre”), cât de grele au fost filmările şi care i se par a fi cele mai bune filme româneşti ale acestui an.

 dragos-bucur-caini

„TVmania”: Care a fost cârligul care te-a atras la „Câini”? Care a fost momentul în care ai spus „Vreau rolul ăsta”?

Când am primit confirmarea de la Bogdan (Mirică, scenaristul şi regizorul – n.r.) că am luat rolul, acela a fost momentul în care am spus „Vreau rolul ăsta” :). E glumă doar pe jumătate, pentru că încerc să nu îmi doresc prea tare un rol decât după ce îl iau, deoarece rata de castinguri pierdute este destul de mare şi prefer să evit dezamagirile! M-au atras scenariul şi partenerii şi, ulterior, regizorul (nu îl cunoşteam pe Mirică înainte de acest proiect), astea sunt pentru mine primele trei ingrediente importante într-un film.

Care a fost procesul prin care ai obţinut rolul lui Roman, ai dat audiţie?

Mirica m-a invitat la audiţie, înainte mi-a trimis scenariul, am dat câteva probe cu mai mulţi actori şi actriţe, a urmat un recall şi în cele din urmă am primit vestea că rolul Roman este al meu.

Când au avut loc filmările, unde şi cât au durat?

Partea mea de muncă pentru film a fost în jur de 3 săptămâni, am filmat mare parte undeva la o fermă în câmp şi au mai fost câteva filmări pe lângă Bucureşti şi într-un poligon de tragere din Galaţi.

Cum a fost să faci filmul ăsta, pentru tine?

A fost o mare provocare, cred că este un rol foarte mişto, complex şi este important pentru un actor să aiba un rol ca ăsta în spate! Nu au fost filmări uşoare, dar lucurile bune nu se fac uşor :).

Cu ce ai rămas după ce ai terminat „Câini”?

Cu bucuria de a juca în filmul ăsta!

Care e cel mai bun film românesc pe care l-ai văzut tu, până acum, anul acesta?

Sunt două filme care îşi împart titlul de „cel mai bun film românesc” anul acesta – „Câini” şi „Două lozuri” (al doilea film în care îl vedem la cinema, în toamna asta, în care joacă alături de Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol – n.r.)! Ha, ha, ha! E iar o glumă, dar tot în mare parte adevarată! Cred că „Două lozuri” este comedia cea mai bună a anului, iar „Câini” unul dintre cele mai bune thrillere româneşti ever!

La ce lucrezi momentan, profesional vorbind?

Doar pregătirea noii sesiunii de cursuri de actorie de film, care încep pe 17 octombrie, cursuri organizate de actoriedefilm.ro (şcoala de actorie pe care o conduce alături de Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol – n.r.).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Citește și:

Dragoş Bucur își face debutul în animație

Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov au început filmările la „Câini”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...