Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Edith Gonzalez

Edith Gonzalez scrie o carte despre lupta sa cu cancerul

9 October 2017

După mai multe luni de luptă şi suferinţă, actrița mexicană Edith Gonzalez (52 de ani) poate zâmbi din nou. Tratamentul ţinut pentru a învinge cancerul ovarian a dat rezultate, iar actrița dorește acum să publice o carte despre experiența trăită în lupta cu cancerul, scriu cei de la peopleenespanol.com.

„Procesul de a scrie o carte este lent însă trebuie să accelerez totul pentru că sunt multe edituro interesate de cartea mea. Trebuie să o termin”, a declarat Edith în cadrul unei conferințe de presă. „E o carte seacă, dar directă”.

Edith dorește ca această carte să fie folosită drept sprijin de către toate persoanele care au fost sau sunt afectate de această boală, scopul fiind acela de a oferi tuturor pacienților instrumente de a face față în cel mai bun mod.

„Nu vorbim numai despre cancer, vorbim despre supraviețuire; înțelegând că o persoană, oricare ar fi ea, bărbat sau femeie, care a fost supusă unei confruntări între viață și moarte și a trecut prin asta provoacă un alt tip de empatie cu publicul, cu poporul “, a adăugat actrița.

Edith González este convinsă că sunt două forme de a înfrunta cancerul: prin suferință sau printr-o manieră oprimistă.

„Aici nu este vorba dacă Dumnezeu îți dă ceva sau nu. Suferi sau încerci să mergi mai departe cu un zâmbet și asta a fost ceea ce eu am ales să fac. Și iată-mă! Vreau ca oamenii să se identifice în povestea mea și să afirme „Dacă ea a putut, pot și eu”, aceasta ar fi cea mai mare reușită a mea”.

Cum a început coşmarul

La sfârşitul verii trecute, Edith s-a prezentat de urgenţă la spital din cauza unor dureri puternice la spate (pe care tot încerca să le ignore cu anti-inflamatoare). După analizele efectuate, care arătau un cancer agresiv, în stadiul IV, doctorii au decis să-i facă histerectomie (extirparea uterului).

Edith nu s-a lăsat învinsă şi a „îmbrăţişat boala”.

„M-am decis să nu fiu o victimă şi să nu plâng niciodată. Bine, până la urmă, tot am plâns, dar doar de trei ori”, a povestit ea celor de la „Quién”.

În urma tratamentului, vedeta a urmat şedinţe de chimioterapie, iar efectele lor secundare nu au întârziat să apară. Actriţa a slăbit foarte mult şi şi-a pierdut podoaba capilară. Chiar dacă era bolnavă, Edith a încercat să uite de calvarul prin care trecea participând la evenimente (în special cele caritabile) sau plecând în vacanţe. O perioadă a ales să poarte peruci în public, însă, între timp, a decis să se afişeze fără păr, chiar şi pe coperţile revistelor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare