Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Emisiunea “Doctorul Casei” începe din 15 septembrie, la Acasă

6 September 2013

Anca Vereanu, de specialitate medic stomatolog, cu o experienţă de peste 17 ani în mediul de spital, va prezenta începând din 15 septembrie “Doctorul casei”.

Noua emisiune de la Acasă va fi difuzată duminica, de la ora 16.30 şi va oferi telespectatorilor informaţii medicale de ultimă oră, reportaje realizate în sălile de operaţii, dar şi în cabinete de înfrumuseţare, unde dr. Anca Vereanu va fig hid, moderator şi reporter.

“Într-o zi cineva mi-a spus: “Cred că tu ai fi bună la televizor… ai vrea ?” Am zis, râzând, că ar fi funny, că ar fi o provocare pentru mine, care îmi petrec viaţa între chirurgie, implanturi şi dinţi… Aşa că mi-am zis că aş putea să colorez puţin viaţa mea de cabinet. Uite că, dintr-o glumă, am dat probe care au plăcut şi nici nu m-am întors bine din vacanţă şi, în loc să mă apuc de operat, m-am apucat de filmat…”, spune dr. Anca Vereanu.
Scopul emisiunii este de a face medicina mai accesibilă oamenilor, prin filme şi reportaje, în direct din săli de operaţie , saloane de înfrumuseţare, clinici private, spitale de stat.
“Vom fi mult pe teren, vom filma operaţii pe care le vom descrie astfel încât, indirect de fapt, va fi o emisiune de educare prin imagini şi exemple. Vom încerca să descoperim doctori foarte buni, dar necunoscuţi, fără să neglijăm şi doctorii cunoscuţi deja”, spune prezentatoarea emisiunii “Doctorul casei”. 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare