Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Epopee australiana

29 December 2008

“Australia” e un fel de “Titanic” pe uscat combinat cu “Pe aripile vantului”: un film epic, cu o poveste de dragoste sfasietoare si asteptari mari din partea publicului.

Un film de anvergura – cum este cel de fata – implica riscuri, dar si posibile satisfactii pe masura. Regizorul Baz Luhrmann s-a documentat timp de doi ani pentru a recrea credibil scenele istorice din film. Filmarile au durat noua luni si au fost amanate din cauza ploilor torentiale care au inundat platourile si au dat peste cap scenele din “secetoasa Australie”. O epidemie nationala de gripa cabalina a oprit sezonul de curse si a impus o carantina stricta pe platourile deja incinse de temperaturile ridicate.
Daca toate acestea va amintesc de greutatile intampinate pe platourile de la “Pe aripile vantului”, atunci nu va inselati: tonul din “Australia” e asemanator filmului din 1939 (Nicole Kidman numea pelicula “ultima dintr-o specie pe cale de disparitie”). Si asteptarile sunt pe masura: povestea de dragoste, scenele panoramice, impactul razboiului (bombardamentele japoneze asupra Australiei, din 1942) – toate ar putea propulsa “Australia” pe lista celor mai bune filme ale anului 2009.

O iubire ca-n filme
Eroina peliculei a carei actiune debuteaza in 1939 este Lady Sarah Ashley (Nicole Kidman), o englezoaica tipica ce mosteneste de la sotul ei ferma australiana “Faraway Downs”. Pentru a salva proprietatea de baronul local King Carney (Bryan Brown), aceasta il convinge pe vacarul jucat de Hugh Jackman sa o ajute sa duca vitele pana la Darwin, pe coasta australiana de Nord, unde sa le vanda pe bani buni. Drumul lor si intamplarile prin care trec aduc cu ele o poveste arzatoare de dragoste si un final tragic, care – odata ajuns sub lupa celor de studioul de productie 20th Century Fox – a fost modificat considerabil. Pentru Nicole Kidman, care in ultimii ani a luat salarii enorme pentru filme care au fost esecuri de casa, “Australia” ar putea insemna o revigorare a carierei. Cat despre australianul Hugh Jackman, aceasta e perfect multumit: el povestea pentru revista “Total Film” ca “a avea un rol principal intr-un film numit Australia, in care o sarut pe Nicole Kidman si joc sub bagheta lui Baz Luhrman este un vis. Daca ar trebui sa ma retrag dupa acest film, as crede ca e un moment bun sa ma opresc”.

de Monica Popescu

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare