Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eric Braeden, Victor din „Tânăr şi neliniştit”, îşi lansează cartea de memorii

Eric Braeden, Victor din „Tânăr şi neliniştit”, îşi lansează cartea de memorii

3 February 2017

Nu, din păcate nu ştim dacă şi când „Tânăr şi neliniştit” (în original „The Young and the Restless”) va reveni pe micile noastre ecrane: drept să vă spunem, noi ne-am pierdut speranţa. Până una-alta, nu puteam rata ştirea că volumul de memorii al lui Eric Braeden este gata de lansare.

Eric Braeden îl joacă Victor din „Tânăr şi neliniştit”  de aproape 40 de ani

Luna aceasta, actorul Eric Braeden (75 de ani) sărbătoreşte 37 de ani de când s-a alăturat distribuţiei de la „Tânăr şi neliniştit”, ocazie cu care lansează în librăriile americane cartea de memorii „I’ll Be Damned”. Data oficială a lansării este 7 februarie. Potrivit site-ului soaps.sheknows.com, Braeden se va întâlni cu fanii şi va acorda autografe la două evenimente de lansare, unul la New Jersey, celălalt la Los Angeles.

În „I’ll Be Damned”, actorul celebru în toată lumea pentru rolul lui Victor Newman povesteşte despre copilăria sa în Germania nazistă a celui de-al Doilea Război Mondial (Braeden s-a născut pe 3 aprilie 1941 la Bredenbek, apoi a supravieţuit incredibil scufundării navei Wilhelm Gustloff, din 30 ianuarie 1945), despre experienţa sa ca imigrant în SUA (a ajuns în America în 1959, la 18 ani), despre cum a fost să lucreze atâţia ani pe platourile de la „Tânăr şi neliniştit”, alături de regretata Jeanne Cooper (Katherine Chancellor în serial) sau Melody Thomas Scott (Nikki Newman în serial). Şi da, la un moment dat, s-a gândit să renunţe.

Potrivit aceleiaşi surse, volumul „I’ll Be Damned” conţine şi 16 pagini cu poze, instantanee de pe filmările pentru „Tânăr şi neliniştit” (serialul a difuzat episodul cu numărul 11.000 în septembrie trecut şi a sărbătorit cu o şedinţă foto specială), dar şi ale altor filme în care a a jucat Braeden.

Eric Braeden (pe certificatul de naştere e trecut Hans-Jorg Gudegast, şi-a schimbat numele doar la insistenţele unui director de la Universal Pictures, iar Braeden vine de la oraşul său natal) este căsătorit din 1966 cu Dale Russell Gudegast şi au împreună un fiu, Christian, scenarist şi producător.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Eric Braeden („Tânăr şi neliniştit”) este implicat într-un scandal rasist online

Eric Braeden din ”Tânăr și neliniștit” își scrie memoriile

Zvonurile au fost infirmate: Eric Braeden nu pleacă din „Tânăr şi neliniştit”

Melody Thomas Scott („Tânăr şi neliniştit”) o preferă beată pe Nikki

„Tânăr şi neliniştit” a primit trei trofee la Premiile Daytime Emmy

Victoria Rowell („Tânăr şi neliniştit”) dă în judecată serialul pentru rasism

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare