Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eurosport transmite turneul ATP de la Stuttgart

Eurosport va transmite următoarele trei ediţii ale turneului ATP de la Stuttgart

10 November 2014

Următoarea ediţie a turneului de la Stuttgart se va desfăşura în perioada 6 – 14 iunie a anului viitor

Eurosport transmite turneul ATP de la Stuttgart

Eurosport a semnat un acord pe trei ani pentru turneul ATP de la Stuttgart, devenind astfel canalul european oficial şi exclusiv al competiţiei*. Acordul cuprinde drepturile TV şi digitale pentru următoarele trei ediţii ale competiţiei – din 2015 până în 2017. Evenimentul este cunoscut şi sub denumirea de MercedesCup.

Jean-Thierry Augustin, CEO al Grupului Eurosport, a declarat: “Tenisul reprezintă o parte importantă a grilei noastre de programe, iar faptul că am putut consolida oferta cu un nou turneu din circuitul ATP este în perfect acord cu strategia noastră în ceea ce priveşte creşterea conţinutului exclusiv pentru sporturile noastre reprezentative.”

Turneul de la Stuttgart este un plus adus ofertei de tenis a Eurosport care, pe lângă cele trei turnee de Mare Şlem, cuprinde turnee din circuitele ATP şi WTA, desfăşurate pe toate tipurile de suprafeţe şi la care participă cei mai buni jucători din lume. Printre turneele transmise se numără cele de la Doha (hard), Nurnberg (zgură), Nottingham (iarbă) şi turneele indoor de la Linz şi Luxemburg. Competiţia de la Stuttgart se va desfăşura pe iarbă în 2015 pe noul teren central de la TC Weissenhof, care va fi inaugurat astăzi de Tommy Haas – de 15 ori câştigător al turneelor ATP.

Transmisiunile Eurosport din cadrul turneelor de Grand Slam – Australian Open, US Open sau Roland Garros – sunt impresionante, cu peste 200 de ore ÎN DIRECT per competiţie. Fanii se pot bucura de asemenea de cel mai mare număr de canale bonus, simultane, cu transmisiuni live de pe şapte terenuri, toate disponibile pe Eurosport Player.

*cu excepţia Germaniei

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare