Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eurovision 2017 Lora s a retras din competiție și nu va participa la Selecţia Naţională

Eurovision 2017: Lora s-a retras din competiție și nu va participa la Selecţia Naţională

2 February 2017

TVR a anunțat retragerea din preselecţia pentru Selecția Națională a piesei „I know”, interpretată, în concurs, de Lora.

Eurovision 2017 Lora s-a retras din competiție și nu va participa la Selecţia Naţională

Printr-o adresă adresată organizatorilor Selecţiei Naţionale 2017, reprezentanţii Mediapro Music au transmis solicitarea de retragere din concurs, fără a menţiona motivele care au stat la baza deciziei, mulţumind însă „întregii echipe TVR pentru profesionalismul de care a dat dovadă şi pentru susţinerea oferită”.

„Piesa Lorei este una dintre melodiile scrise de cei nouă compozitori străini care au avut încredere în preselecţia organizată de Televiziunea Română, anul acesta”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul Eurovision România. „M-a bucurat foarte mult înscrierea ei în concurs, ca şi a celorlalţi tineri aflaţi în topurile muzicale. Regret retragerea unei piese bune, care avea cu siguranţă şanse să acceadă în finală, cu atât mai mult cu cât ea s-a calificat în semifinală printre primele locuri”, a mai adăugat Iuliana Marciuc.

Ce a declarat Lora despre retragerea din concurs

Cu toate că, așa cum se menționează mai sus, TVR menționează că artista și-a retras piesa fără să menționeze motivele care au stat în spatele deciziei sale, Lora a declarat că de vină a fost „diferența de opinii despre cum trebuie să sune piesa care ar trebui să reprezinte România la cea mai importantă competiție europeană muzicală, Eurovision”.

“Am decis, împreună cu casa de discuri și managementul meu să mă retrag din competiția pentru Eurovision. La baza hotărârii mele stau opiniile diferite legate de modul în care se fac preselecțiile pentru concurs. Piesa este, cu siguranță, un hit, fiind compusă de DaBeatFreaks, un grup de producători ce au scris piese pentru artiști precum Sean Paul, Dizzee Rascal sau Meghan Trainor”, a declarat Lora pentru Mediafax.

Puteți asculta aici piesa Lorei, „I know”:

Cei 15 semifinaliști al Selecției Naționale, anunțați pe 12 februarie

Eurovision România continuă, zilele următoare, cu difuzarea audiţiilor din cadrul preselecţiei, într-o serie de emisiuni la TVR. Show-ul începe duminică, 5 februarie şi va fi difuzat zilnic, până sâmbătă, 11 februarie, la TVR 2, TVR HD, TVR Moldova şi TVR Internaţional, de la ora 20.00.

Duminică, 12 februarie, la TVR 2, în cadrul unui show live, juriul va dezvălui numele celor 15 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale 2017. Emisiunea va fi transmisă în direct, de la ora 20.00 şi pe TVR HD, TVR Moldova şi TVR Internaţional.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Eurovision 2017: Din juriu fac parte Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu, Paula Seling şi Andrei Tudor

Eurovision 2017: Peste 80 de artişti vor să reprezinte România la concursul de la Kiev

Selecţia Naţională Eurovision 2017: înscrierile se încheie duminică

Au început înscrierile pentru Eurovision 2017. În premieră, juriul va decide semifinaliștii

Eurovision-ul şi Campionatul Mondial de Fotbal se vor vedea la TVR 1

Ucraina a ieşit învingătoare la Eurovision

Justin Timberlake va cânta la Eurovision

Pro TV vrea să aducă Eurovision 2016 în România

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare