Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eurovision

Eurovision 2017: Peste 80 de artişti vor să reprezinte România la concursul de la Kiev

24 January 2017

Selecţia Naţională Eurovision România a atras 84 de piese în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev, printre care se află melodii cântate de Lora, Mihai Trăistariu, Florin Chilian, Maxim, Ioana şi Distinto, Tavi Colen şi Emma, Tudor Turcu.

În competiţie intră şi câteva proiecte produse de Marius Moga și Adrian Sână, precum și unele ale unor compozitori străini – suedezi, britanici și americani – speră să reprezinte România la concursul de la Kiev, din luna mai.

Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului s-a încheiat duminică, 22 ianuarie. La fel ca şi anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament mai au la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.

„Le mulțumesc celor care s-au înscris în Selecția Națională 2017,  pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și îi asigurăm că toate eforturile noastre din aceste zile se concentrează pe audițiile care vor fi înregistrate în perioada 27-29 ianuarie. Ca în fiecare an, le vom asigura concurenților condiții tehice la cele mai înalte standarde pentru aceste audiții, pe care le vom difuza, în premieră, într-o serie de emisiuni la TVR”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul Selecției Naționale 2017.

Cei care trec de verificarea dosarului intră la preselecţie: pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale într-un show televizat. Artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR – condiție obigatorie pentru participarea la concurs – , vineri, 27, sâmbătă, 28 şi duminică, 29 ianuarie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susține din gradene.

Se caută 15 semifinaliști pentru Eurovision 2017

În premieră în istoria Selecţiei Naţionale, înregistrările audițiilor vor fi difuzate, în perioada 5-11 februarie, într-o serie de emisiuni, în exclusivitate la TVR 2, TVR HD şi TVR Internaţional. La final, fanii vor afla numele celor 15 semifinalişti ai Selecției Naţionale 2017, care vor rămâne în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev.

Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, în studioul TVR, iar Finala pe 5 martie. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Selecţia Naţională Eurovision 2017: înscrierile se încheie duminică

Au început înscrierile pentru Eurovision 2017. În premieră, juriul va decide semifinaliștii

Eurovision-ul şi Campionatul Mondial de Fotbal se vor vedea la TVR 1

Ucraina a ieşit învingătoare la Eurovision

Justin Timberlake va cânta la Eurovision

Pro TV vrea să aducă Eurovision 2016 în România

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare