Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eurovision 2018

Eurovision 2018: Duminică vor fi aleși primii trei finalişti ai Selecţiei Naţionale

18 January 2018

Duminică, pe 21 ianuarie, TVR 1 dă startul show-urilor Selecţiei Naţionale Eurovision. Primul astfel de show, din seria de 5 astfel de evenimente, va avea loc la Focșani, iar la final vom afla numele primilor cinci semifinaliști Eurovision din acest an.

Potrivit TVR, show-ul va fi transmis în direct de la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia”, din Focşani. Vom asculta melodiile interpretate de Lina („A Love Worth Falling For”), Johnny Bădulescu („Devoted”), Hellen („From Underneath”), Eduard Santha („Mesom Romales”), Echoes („Mirror”), Alex Florea („Nobody Told Me It Would Hurt”), Waleska („Renacer”), Liviu Anghel („Rise Up”), CornEL („Take Me Away”), Tom Hartis („Teardrop Rain”), Elena Turcu („The Perfect Fall”) şi Alexia & Matei („Walking On Water”).

Selecţia Naţională Eurovision 2018 va fi prezentată de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu. Duminică, cei doi vor fi susţinuţi, din Camera Verde, de Anca Medeleanu, prezentator TVR Iaşi, care va culege impresiile, reacţiile şi emoţiile artiştilor.

Pentru realizarea show-ului, organizatorii mizează pe un spectacol de lumini creat cu 100 de capete mobile inteligente şi 100 de proiectoare convenţionale, instalaţie de sunet d&b şi 70 de m2  de ecrane LED. 9 camere vor urmări toate detaliile show-ului, aducând evenimentul în casele telespectatorilor TVR.

Luminiţa Anghel, interpreta care împreună cu Sistem a adus României locul al treilea la Eurovision Kiev în 2005, va deschide show-ul primei semifinale cu un moment inedit: va cânta şi va dansa „Hora din Moldova” alături de Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei.

Când juriul se va retrage pentru a decide cine merge mai departe în concurs, pe scenă vor urca Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Josef Kappl, Sorin Voinea şi Nicu Patoi, adică Pasărea Rock. Timp de 30 de minute, cele cinci legende ale muzicii româneşti vor susţine un recital electrizant, interpretând „Andrii Popa”, „Pasărea Roc…k and roll” sau „Căluşandra”.

În fiecare sâmbătă, în direct la TVR 1, de la ora 22.00, semifinalele vor fi prefaţate de „Culise Eurovision 2018“, o serie de emisiuni live despre ultimele pregătiri pentru show-uri, impresii la cald, imagini de la repetiţii şi de la conferinţele de presă premergătoare evenimentelor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare