Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Exist in meserie datorita TVR-ului

21 April 2008

Vlad Enachescu isi imprumuta vocea atat transmisiunilor sportive ale TVR, cat si melodiilor trupei “Noi”. Insa Euro 2008 e prioritar, asa ca muzica trebuie sa mai astepte. Seful redactiei “Emisiuni – transmisiuni” de la departamentul Sport spune ca Liga Campionilor a fost principalul obiectiv al TVR pentru urmatorul sezon, dar nu exclude preluarea unor meciuri de Liga 1 de la noii proprietari, Antena 1 si RCS-RDS.

TVMania: TVR va transmite “Liga Campionilor” incepand din sezonul urmator. Crezi ca aceasta achizitie compenseaza absenta transmisiunilor din Liga I?
Vlad Enachescu: Atentia fiind indreptata mai mult asupra licitatiei in sine, cred ca multa lume a pierdut din vedere faptul ca TVR nici macar nu a achizitionat caietul de sarcini si nu a participat la aceasta “competitie”. Noi am considerat ca Liga Campionilor este o competitie deosebita, pe care trebuie sa o readucem la TVR, asa ca ne-am indreptat atentia asupra acestui obiectiv.

Sunteti interesati sa negociati achizitionarea vreunei optiuni de Liga 1 de la Antena 1 si RCS-RDS?
Inteleg inainte de toate ca nu au stabilit inca intre ei cum vor imparti aceste drepturi. Mai este ceva timp, drept pentru care asteptam. Daca vor fi interesati de sublicentiere, iar pretul o sa fie decent, este posibil…

TVR a vandut toate spatiile publicitare de la Euro inca din ianuarie, asa ca vara se anunta una de succes, daca mai tinem cont si de Olimpiada de la Beijing. Cum veti mentine ritmul in toamna?
TVR, dupa parerea mea, mentine un ritm ridicat de peste 50 de ani. Exista foarte multe competitii sportive pe care le avem in portofoliu si in perioada urmatoare, drept pentru care nu cred ca avem de ce sa ne speriem. Poate ca nu o sa mai fie atat de mult fotbal la TVR (si spun poate), dar o sa avem astfel timp sa ne pregatim de Liga Campionilor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare