Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Editia speciala de craciun next star in aceasta seara la antena 1

FOTO. Diseară, Dan Negru îndeplinește dorințe în ediția specială de Crăciun “Next Star”

22 December 2016

 

Patru copii cu probleme majore de sănătate, dar și două surori lăsate de mama lor în plasament, pentru că nu are posibilitatea să le crească, își împlinesc visurile joi, 22 decembrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, într-o ediție specială de Crăciun prezentată de Dan Negru.  

Ediția specială de Crăciun “Next Star”, în această seară, la Antena 1

Ediția specială de Crăciun “Next Star”, în această seară, la Antena 1

Este seara visurilor devenite realitate, din care nu vor lipsi vedetele care au dorit să le facă micuților o bucurie acum, în prag de sărbători, și nici concurenții “Next Star” care vor spune poveștile acestor copii speciali.

Unul dintre acești copii este Delia (5 ani, din Bârlad), o fetiță fără mâini și picioare, abandonată de mama ei, la maternitate, imediat după naștere. Pentru că micuței îi plac foarte mult petrecerile, Omar (16 ani, București), câștigătorul primului sezon “Next Star”, i-a pregătit Deliei o petrecere în toată regula, cu prinți și prințese, pe scena show-ului. Ce daruri va primi fetița și ce alte surprize o așteaptă, telespectatorii vor afla joi seara.

Sindromul Down nu-l va impiedica pe Alexandru (13 ani, din București) să cânte pe scenă, la “Next Star”. Pentru că este un mare fan al lui Pepe și pentru că își dorește enorm să cânte împreună cu artistul său preferat, Pepe îi va îndeplini lui Alexandru acest vis. De ce alte cadouri va avea parte Alexandru și ce concurent de la “Next Star” vine să-i susțină povestea, telespectatorii vor vedea în ediția specială din 22 decembrie.

Tot atunci, micuțele Sofia (6 ani, Isaccea), Giulia (6 ani, com. Bârea, jud Neamț) și Sofia (7 ani, Focșani) revin pe scena show-ului de talente destinat copiilor pentru două surori, Cristina și Camelia (13 si 10 ani, din Tg. Jiu), pe care mama lor le-a lăsat în plasament, pentru că nu are posibilitatea să le crească. Fetele își doresc să câștige bani din muzică, să se poată întoarce acasă, la mama lor.

Pentru că visul lor este să urce pe scenă alături de mari vedete, Stela Popescu, Maria Dragomiroiu, Marcel Pavel, Nico, Andrei Ștefănescu, Anda Adam, Viorica Macovei, George, Radu Vâlcan și Dima Trofim vin la “Next Star” să cânte împreună cu ele.

De ce alte surprize vor avea parte Cristina și Camelia și cine sunt ceilalți copii care-și vor realiza visurile artistice în prag de Crăciun, telespectatorii Antenei 1  vor descoperi joi, 22 decembrie, de la ora 20.30, într-o ediție specială a emisiunii “Next Star”, prezentate de Dan Negru.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

FOTO. “Next Star” își desemnează câștigătorii sezonului șapte. Cine sunt finaliștii

Cine sunt concurenții care intră, diseară, în finala de popularitate „Next Star”

FOTO. Ruby, la un pas de accidentare, la „Next Star”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare