Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Copyright Gabriela Arsenie Antena1_170714_XF4 auditii_0152

FOTO: Horia Brenciu, scos pe braţe de la „X Factor”

7 November 2014

Despre energia cu care showmanul de la „X Factor” îşi desfăşoară activitatea s-au spus multe de-a lungul vremii. Ba chiar colegii săi de juriu, Delia şi Ştefan, au făcut numeroase aluzii în timpul filmărilor, încercând şi ei să intre în posesia secretului bine păstrat al artistului.

Fie că dansează, cântă alături de concurenţi, merge alături de ei pe scenă pentru un sfat, pentru a-i învăţa o mişcare sau, de ce nu, pentru a le purta pe braţe pe tinerele domnişoare până în culise, Horia găseşte mereu energia necesară pentru a face totul cu zâmbetul pe buze.

Răzvan Simion nu s-a lăsat până nu a încercat toate medicamentele pe care le-a găsit în cabina juratului, convins că de acolo îşi ia resursele necesare, însă nu a sfârşit prea bine, stomacul jucându-i feste, aşa că a decis să se răzbune. În momentul în care, după o zi întreagă de audiţii la Palatul Copiilor din Bucureşti, showmanul a anunţat că i s-au terminat bateriile de la lavalieră, Răzvan s-a oferit să se ocupe personal de acest subiect. Nu a reuşit însă, pentru că juratul „X Factor” a alergat într-una pe scena concursului, până a zăpăcit întreaga echipă din culise, băieţii luând decizia să îl scoată pe braţe de pe scenă.

Colegii săi din juriu nu au ratat ocazia să mai facă nişte glumiţe: „Şi-a luat pastila invers”, a glumit Delia, în vreme ce Bănică a completat: „El are vestuţele astea şi acum se duc să îi pună şi cămaşa de forţă!”. Cum a reacţionat Horia Brenciu, rămâne de văzut în această seară, de la 20:30, în cel mai nou episod „X Factor”, la Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare