TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Roxana, alaturi de sot (3)

Galerie foto inedită. Amănunte neștiute despre războinica Roxana: din „Exatlon”, direct în a doua lună de miere

16 April 2018

Roxana Moise, Războinica de la Exatlon, s-a impus drept una dintre cele mai valoroase concurente din reality-ul care a cucerit întreaga țară. A rămas singura femeie din echipa Războinicilor, dar și un element de echilibru între cei trei concurenți bărbați rămași să se înfrunte cu Faimoșii.  Pion extrem de important în tabăra războinicilor, Roxana este, de asemenea, pionul central din viața soțului ei, Laurențiu, care o urmărește cu sufletul la gură, din fața micului ecran. 

Puțini știu despre Roxana că este mama a unui băiețel de 4 ani, dar și antreprenoare, războinică având propria sală de fitness.  Laurențiu are încredere totală în puterea ei de a ajunge cât mai departe în concurs.  Se apropie cu pași repezi o zi importantă din viața lor – data de 22 aprilie are o semnificație aparte pentru amandoi, fiind ziua în care, în urmă cu cinci ani,  cei doi s-au cunoscut.

 

„Aveam foarte mulți prieteni comuni, cu sora și cumnatul ei mă cunoșteam de mult timp. Cu Roxana mă știam din vedere, Râmnicu Vâlcea este un oraș mic unde toată lumea cunoaște pe toată lumea. Întâmplarea a făcut să ne întâlnim la o terasă, într-o seară, cu niște prieteni și de atunci am fost nedespărțiți. Noi în 5 ani de zile nu ne-am certat niciodată, și eu chiar mă aprind repede, dar nu mi-a dat niciodată motive. Avem încredere unul în celălalt. Când a fost anunțată că va participa la <Exatlon>, Roxana a sărit în sus de fericire și eu n-am mai avut ce să zic decât <Drum bun!>  și am ajutat-o la bagaje. O las să facă ceea ce își dorește, mereu am făcut asta. Ea s-a dus în Republica Dominicană în primul rând ca să își dovedească faptul că, deși are 32 de ani și este mămică, se poate descurca într-o astfel de competiție. Eu nu pot decât să o susțin și să o votez să rămână cât mai mult acolo, deși îmi este foarte dor de ea și as vrea să revina la mine și la Vladimir (n.r. – fiul cuplului)!“, a spus soțul Roxanei subliniind că, imediat ce concurenta va veni din Republica Dominicană, vor pleca în a doua lună de miere.

 

Fosta handbalistă de la CS Râmnicu Vâlcea se poate considera o femeie extrem de norocoasă, avâand parte, în permanență, de susținerea și încurajarea soțului său.

               “Roxana este foarte sociabilă dar și foarte sensibilă. Acum, pentru că au rămas puțini cred ca se vor lega niște prietenii. Când a plecat i-am zis: <Ai grijă ce faci, că mă urc în avion spre Dominicană!> Glumesc, Roxana este o femeie integră, care nu caută ceartă. Eu sunt mândru de ea, nici nu am cum să fiu altfel. Am niște trăiri care nu se pot descrie în cuvinte. Dar o văd pe ea ca e încântată și fericită când câștigă puncte și la fel sunt și eu. Avem o relație aproape de perfecțiune, mai ales de când a venit pe lume și copilul nostru“, a mai spus soțul Roxanei.

 

 Vezi galeria foto >

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...