Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Gladiatorii din Cetatea Eterna

18 May 2009

Soarta, arbitrul sau UEFA n-au vrut ca toate drumurile care duc la Roma sa fie, de fapt, o singura poteca, batatorita de chefliii englezi. Asa au ajuns in finala Ligii Campionilor, din Cetatea Eterna, echipele momentului: FC Barcelona si Manchester United.

Rar s-a intamplat, in ultimii ani, ca epilogul celei mai bogate competitii fotbalistice a Europei sa fie asteptat cu atata interes. Pentru ca in finala de la Roma sa ajunga cele mai spectaculoase echipe ale momentului, FC Barcelona (Spania) si Manchester United (Anglia), iar lumea intreaga sa vada, in sfarsit, marele duel Messi – Cristiano Ronaldo, a fost insa nevoie de sacrificii grele. Mai ales in planul imaginii, pentru ca acel “It’s a disgrace!”, urlat de Didier Drogba catre camerele de filmat, la finalul returului Chelsea -Barcelona, din semifinale, a facut deja sute de mii de vizualizari pe “youtube”. Era “o rusine” arbitrajul norvegianului Ovrebo, cel care inchisese ochii la macar doua penalty-uri care li s-ar fi cuvenit englezilor, refuzand o neatractiva – din punctul de vedere al marketingului – reeditare a finalei Manchester – Chelsea, de anul trecut.

Barcelona vine pe stadionul Olimpic, din Roma, cu exuberanta tineretii lui Josep Guardiola, antrenorul care n-a uitat datoria de a face spectacol a tuturor fotbalistilor descinsi pe “Nou Camp”. Cu fotbalul-bijuterie al lui Lionel Messi, argentinianul proclamat deja (poate prea devreme) “urmasul lui Maradona”. Cu obsesia pentru atac, concretizata prin cele peste 100 de goluri marcate in Primera Division si cele 30 de reusite din Liga Campionilor. Pentru spanioli, sarja cavaleriei usoare ramane mai frumoasa decat orice razboi al transeelor.

de Matei Udrea

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare