Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Untitled

Hazal Kaya, protagonista din „Feriha”, joacă într-un nou serial

8 August 2017

Actriţa Hazal Kaya, protagonista din „Feriha”, serial difuzat în prezent de Happy Channel şi în trecut de Kanal D, a anunţat pe Instagram că a început filmările la un nou serial, intitulat „Bizim Hikaye”, în care face pereche cu actorul Burak Deniz (Aras din „Yaman”).

Conform gazetevatan.com, producţia, ale cărei filmări au început pe 24 iulie, este varianta turcească a serialului american „Shameless” (care a avut premiera în SUA în 2011 şi care a ajuns la sezonul 8).

Serialul „Bizim Hikaye” (în traducere „Povestea noastră”) este produs de compania MED Yapim şi urmează să intre în grila de toamnă a postului turcesc Fox TV.

Povestea o are în prim-plan pe Filiz (Hazal Kaya), o tânără care provine dintr-o familie săracă cu şase copii. Pentru că mama i-a abadonat pe toţi când erau mici, Filiz are grijă de ceilalţi fraţi ai ei, având pe cap şi un tată alcoolic. Fata munceşte din greu pentru a-şi întreţine familia, iar soarta îi surâde atunci când îl întâlneşte pe Bariş (Burak Deniz). Deşi ascunde secrete legate de trecutul său, Bariş face tot posibilul să o cucerească pe Filiz, însă ea mai este curtată şi de poliţistul Cengiz.

Pe micile noastre ecrane, pe Hazal (26 de ani), care are o poveste interesantă legată de numele ei, aţi mai văzut-o, în afară de „Feriha”, şi în „Iubire ascunsă”, unde i-a dat viaţă lui Nihal Ziyagil.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare