Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

HBO a anunțat data premierei sezonului al șaptelea din „Urzeala tronurilor”. Și a apărut și primul teaser

HBO a anunțat data premierei sezonului al șaptelea din „Urzeala tronurilor”. Și a apărut și primul teaser

10 March 2017

Mai târziu în vară decât ne-am fi dorit, o să vedem cele șapte episoade ale sezonului șapte din „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”: pe 17 iulie.

După ce cu o zi în urmă a apărut primul afiș oficial al noului sezon, seara trecută, toți fanii au „suflat foc” pân-au rămas fără suflu într-un filmuleț pe Facebook pentru a afla data premierei. Cei care-au avut răbdare până la final, au fost răsplătiți: pe 17 iulie vom fi din nou în Westeros!

Ne așteaptă o nouă serie de alianțe și trădări, dar, pe lângă micile războaie omenești între Tyrion, Jon Snow, Daenerys sau Cersei, așteptăm conflictul cel mare, între Umblătorii Albi și oameni. Așa cum ne și promite teaser-ul:

„Războiul cel mare este aici”.

Dar mai avem încă patru luni de așteptat. Sezonul al șaptelea va avea numai șapte episoade, în loc de 10 cum a fost până acum, deci de pe 28 august vom rămâne iar cu ochii în soare până la următorul sezon, și ultimul, care urmează să fie difuzat în 2018.

Puteți vedea aici teaserul sezonului 7 din „Urzeala tronurilor”:

Citește și:

Democrație în Westeros?! Cea mai aiuritoare teorie despre „Urzeala tronurilor” vine de la Finn Jones

Liam Cunningham vorbește din nou! Anunță o dată de lansare pentru sezonul 7 din „Urzeala tronurilor”

„Urzeala tronurilor” este în doliu. A murit actorul Neil Fingleton

Alfie Allen, actorul din „Urzeala tronurilor”, a făcut un documentar despre fotbal, pentru History

George R.R. Martin va publica o povestire inedită din universul „Urzeala tronurilor”, în 2017

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare