Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Hot Pie din „Urzeala tronurilor” și a deschis patiserie (3)

Hot Pie din „Urzeala tronurilor” și-a deschis patiserie

28 July 2017

Tocmai l-am văzut pe Hot Pie în episodul al doilea din „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones” explicându-i Aryei cum se fac cele mai bune plăcinte, iar acum am aflat că actorul care-l interpretează Ben Hawkey s-a lansat într-o nouă afacere!

Personaj secundar al serialului de la HBO, Hot Pie trebuia inițial să devină frate jurat al Rondului de Noapte, dar s-a lăsat influențat de Arya Stark și i-a urmat acesteia sfatul de a încerca să-și realizeze visul: acela de a deveni ucenic bucătar.

Dar câteodată ficțiunea influențează și realitatea. Actorul Ben Hawkey, ca și personajul pe care-l interpretează, a decis să se lanseze în industria alimentară deschizându-și propria patiserie. Și nu numai atât, britanicul de 21 de ani e hotărât să mizeze pe popularitatea serialului: pateurile sale sunt în formă de lup!

În plus, numele localului său este „You Know Nothing John Dough” (în care „Dough” se poate traduce prin „cocă, aluat”), făcând aluzie la faimoasa replică a lui Ygritte: „You know nothing Jon Snow” („Nu știi nimic Jon Snow”).

 Vezi galeria foto >

„Pateurile în formă de lup ale lui Hot Pie sunt un deliciu pentru fanii «Urzeala tronurilor», iar oamenii mă întrebă tot timpul care-i secretul rețetei mele”, a declarat cu mândrie Ben Hawkey.

Pentru cine vrea să le încerce, patiseria „You Know Nothing John Dough” se află la Londra.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare