Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ilinca şi Alex Florea s au calificat în Finala Eurovision (1)

Ilinca şi Alex Florea s-au calificat în Finala Eurovision. Pe ce poziție va intra România în show-ul de sâmbătă

12 May 2017

Ilinca şi Alex Florea vor cânta în Marea Finală Eurovision Song Contest 2017! Reprezentanţii României au trecut cu bine de semifinala de ieri seară.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în Marea Finală”, sunt cuvintele lui Alex Florea, după anunţarea rezultatelor semifinalei.

„Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în Finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate”, a declarat Ilinca la finalul spectacolului.

România va intra în Marea Finală Eurovision pe poziția 20, în a doua parte a show-ului, sâmbătă, 13 mai, în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+.

 Vezi galeria foto >

Ordinea intrării în concurs a celor 26 de finaliste Eurovision 2017:

1. Israel

2. Polonia

3. Belarus

4. Austria

5. Armenia

6. Olanda

7. Moldova

8. Ungaria

9. Italia

10. Danemarca

11. Portugalia

12. Azerbaidjan

13. Croatia

14. Australia

15. Grecia

16. Spania

17. Norvegia

18. Marea Britanie

19. Cipru

20. România

21. Germania

22. Ucraina

23. Belgia

24. Suedia

25. Bulgaria

26. Franța

Finaliştii Eurovision 2017

Joi seară, artişti din 10 ţări, din totalul celor 18 participante la a doua semifinală, s-au calificat pentru Finala din 13 mai. Alături de Ilinca şi Alex Florea, în Marea Finală vor merge reprezentanţii Bulgariei, Croatiei, Ungariei, Danemarcei, Norvegiei, Olandei, Austriei, Israel şi Belarus, dar şi cei ai Suediei,  Australiei, Belgiei, Azerbaidjanului, Portugaliei, Greciei, Moldovei, Cipru, Armeniei si Poloniei, calificaţi după semifinala din 9 mai.

Ţările „Big Five” – Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania – şi ţara gazdă, Ucraina, sunt direct calificate în ultima fază a concursului.

Ca şi cele două semifinale, Finala Eurovision 2017 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 22.00.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare