Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Povestea lui Cesar Millan, dresorul canin de la National Geographic

2 August 2010

După ce a emigrat ilegal în SUA, Cesar Millan a devenit o autoritate în domeniul psihologiei canine. Prezentatorul îi ajută pe americani să-şi înţeleagă şi îngrijească mai bine animalele de companie în seria Cesar şi câinii”.

Dacă documentarele din seria „Cesar şi câinii” – National Geographic difuzează câte două episoade în fiecare vineri, de la ora 21.00 – ne învaţă ceva, acest lucru este că problemele câinilor pornesc adesea de la stăpâni. Cesar Millan a observat că, în cele mai multe cazuri, proprietarii animalelor de companie au tendinţa de a exagera cu afecţiunea, neglijând sau ignorând nevoile reale ale patrupezilor, care dezvoltă astfel un comportament neadecvat.

A cunoscut succesul în SUA

Cesar Millan reprezintă întruchiparea visului american. La 19 de ani după ce a trecut fraudulos graniţa din Mexic în Statele Unite, expertul în comportamentul canin prezintă un program aclamat în toata lumea, cărţile sale se vând ca pâinea caldă, are propria linie de produse şi hrană pentru câini şi o revistă lunară – Cesar Way.

Mexicanul datorează totul patrupezilor şi n-a uitat asta, iar cel mai eficient mod prin care îi poate ajuta constă în răspândirea filosofiei sale canine: câinii au nevoie de stăpâni calmi, nişte adevăraţi lideri de haită, care să păstreze echilibrul între exerciţii, disciplină şi afecţiune.

Jada Pinkett Smith l-a ajutat

Prezentatorul de origine mexicană a avut încă din perioada copilăriei o relaţie specială cu patrupezii şi, oriunde se ducea, se găsea o haită care să facă cerc în jurul lui. Localnicii l-au poreclit „El Perrero” („omul-câine” în limba spaniolă), iar Cesar Millan avea doar 13 ani când i-a mărturisit mamei sale că vrea să devină cel mai bun dresor din lume.

Din moment ce nu ştia o boabă de engleză şi nu cunoştea pe nimeni după ce a ajuns în SUA, şi-a găsit refugiul tot în lumea necuvântătoarelor. Primul său job, la un salon canin, îl punea în contact cu cei mai agresivi câini, pe care reuşea să-i liniştească într-o manieră proprie.

Pe Jada Pinkett Smith a cunoscut-o când lucra ca şofer de limuzină şi aceasta l-a angajat să-i dreseze rottweilerii. Actuala nevastă a actorului Will Smith i-a angajat un profesor de limba engleză şi l-a ajutat în demersul său de a deschide un centru pentru tratarea câinilor cu probleme de comportament.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare