Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Iuliana tudor_foto marius baragan

„O dată-n viață” (TVR 1) își schimbă ziua de difuzare. Când este prima ediție

10 October 2016

 

În sezonul cu numărul 18 al emisiunii prezentate de Iuliana Tudor la TVR 1, platoul „O dată-n viaţă” va fi locul întâlnirilor aniversare „TVR 60”. Concret, la postul public vor fi sărbătoriți cei 60 de ani de existenţă ai Televiziunii Române prin cântec şi imagini document din arhivă, împreună cu mari interpreţi ai folclorului românesc.

iuliana-tudor_foto-marius-baragan

Iuliana Tudor (39 de ani) va prezenta emisiunea care a consacrat-o, din această toamnă, în serile de sâmbătă, și nu vinerea, ca până acum. Astfel, ediţia cu numărul 1 din noul sezon al emisiunii poate fi urmărită pe 15 octombrie, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Seria întâlnirilor în care sunt sărbătoriți cei 60 de ani ai TVR începe cu Sofia Vicoveanca. Alături de îndrăgita interpretă, în platou vor fi membrii Orchestrei Rapsozii Botoşanilor, dirijor maestrul Ioan Cobâlă şi membrii Ansamblului Cordăreanca din comuna Cordăreni, judeţul Botoşani. Mircea Dinescu, Dan Puric şi Nicolae Sabău, invitaţi speciali ai Sofiei Vicoveanca la „O dată-n viaţă”, vor da savoare momentului festiv.

„Sezonul 18 aduce o provocare pentru echipa «O dată-n viaţă». Vom intra în casele românilor sâmbătă seara şi e firesc să privim asta cu emoţie. În acelaşi timp, sezonul cu numărul 18 este dedicat în întregime aniversării a 60 de ani pe care îi împlineşte Televiziunea Română, astfel că spectacolul va fi unul uşor diferit faţă de ce aţi putut urmări până acum. Am adaptat formatul întâlnirilor cu personalităţi din folclor care au marcat istoria TVR şi alături de care vom încerca să creăm momente memorabile. Am încredere că întâlnirile de sâmbătă seară de la «O dată-n viaţă» vor fi la fel de aşteptate, aşa cum se întâmplă de 9 ani încoace. Aşadar, spectacolul continuă!”, anunţă Iuliana Tudor.

Puteți citi mai multe detalii despre grila de toamnă a postului TVR 1 în noul număr al revistei „TV Mania”, care a apărut astăzi pe piață.

tvm-41

Alte articole:

1. Iuliana Tudor face și radio. Vedeta are emisiune la Smart FM

2. Iuliana Tudor a participat la aniversarea a 140 de ani de Crucea Roșie Română

3. Cum și-a sărbătorit Iuliana Tudor ziua de naștere

4. Iuliana Tudor s-a întors în țară după vacanța din Grecia

5. Ce făcea Iuliana Tudor, în copilărie, de 1 iunie?

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare