Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

_C1K1691

Începe „MasterChef – Proba celebrităţii”

22 October 2013

După două sezoane în care oameni pasionaţi de bucătărie au învăţat să ducă gătitul la rang de artă, “MasterChef” revine la Pro TV cu un sezon special care are ca ingredient de bază celebritatea.

15 vedete intră în cursa pentru marele titlu “MasterChef – Proba celebritatii”: Jojo, Laura Cosoi, Gina Pistol, Elena Lasconi, Carmen Şerban, Alex Dima, Adrian Daminescu, surorile Cheeky Girls, Don Baxter, Pacha Man, Şerban Copoţ, Octavian Strunilă, Cătălin Josan şi Ioan Isaiu.

Prima ediţie va fi difuzată diseară, de la 20.30, şi îi aduce pe cei 15 concurenţi celebri faţă în faţă cu cei trei juraţi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu.

“Va fi un sezon cu adevărat spectaculos, în care nu ne vom juca, vedetele trebuie să arate că ştiu să gătească”, spune Sorin Bontea.

“Dacă au impresia că ne vom purta cu ei “cu mănuşi”, se înşeală”, adaugă şi Florin Dumitrescu.

Iar Cătălin Scărlătescu e sigur că vedetele vor fierbe la foc iute când vor da piept cu pretenţiile juraţilor: “Vom fi la fel de pretenţioşi, duri, exigenţi, nemiloşi”, avertizează acesta.

La prima întâlnire cu juriul, cele 15 vedete au misiunea de a găti un preparat autograf, un plating care să îi reprezinte şi cu care să câştige încrederea celor trei chefi.

Fie că vor alege preparate sofisticate din carne, paste, fructe de mare sau deserturi, vedetele vor fi uimite să constate că pretenţiile juraţilor sunt mai mari decât se aşteptau.

“Raţa asta, daca aveam vreun veterinar prin zonă, aproape că o salva”, îi va spune Sorin lui Pacha Man atunci cand acesta îşi va prezenta dish-ul, în vreme ce pe Carmen Şerban o va avertiza că va rămâne “în show-ul ăsta atâta timp cât să înveţi că aşa ceva nu se poate, nu vom gusta a doua oară”.

La rândul său, Cătălin le va întreba pe surorile Cheeky Girls: “Voi ştiţi care e diferenţa între risotto şi pilaf?”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare