Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Daniel Nitoiu

Interviu altfel: Daniel Niţoiu (Pro TV) e pasionat de PS4

1 August 2016

Reporterul şi prezentatorul „Ştirilor Pro TV” de la ora 13.00, din timpul săptămânii, nu are timp să se uite la TV, în schimb este pasionat de PS4 şi „Urzeala tronurilor”.

Daniel Nitoiu

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „m-au impresionat imaginile atacurilor sângeroase din Germania. Am intervievat doi români care locuiesc în Munchen, unul din ei chiar în seara atacului armat. Aveam impresia că îmi povestesc un film de groază. Erau puţine detalii la început şi îmi amintesc că am ajuns acasă şi am luat la rând toate televiziunile străine să văd ce spun şi ce scriu despre atac”.

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „sincer să fiu nu prea am avut timp să mă uit la emisiuni. Am două show-uri preferate, «Românii au talent» şi «Vocea României» şi, din păcate, mai am de aşteptat până reîncep. De regulă, mă prind emisiunile cu mult umor, dans sau dacă e vorba de mâncare. În rest, caut televiziuni de ştiri. Am şi câteva seriale pe care le urmăresc, iar când vreau să mă deconectez de la realitate, pornesc consola cu jocuri”.

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „,i-e greu să identific pe cineva. Când spui trăsnit la TV, primul care îmi vine în minte e Pavel Bartoş. Trăsnit în sensul bun. Ghiduş cred că e cuvântul care îl caracterizeză cel mai bine. Îl urmăresc cu drag, pentru că mă face să zâmbesc şi are o energie pozitivă, plăcută şi molipsitoare”.

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „referenul unei melodii pe care o aveam în cap J”.

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „aaaa, nu există aşa ceva. Din toate filmele ai ceva de învăţat. Şi până la urmă te duci la film ca să ieşi din casă, te vezi cu prietenii sau te bucuri de compania persoanei iubite. Unde mai pui că după poţi să mergi la o pizza”.

Plăcerea ta vinovată la TV este… „Corina Caragea J”.

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „că poţi să schimbi ceva în lume. Poţi să porneşti o anchetă jurnalistică şi, cu puţin noroc, la final să îndrepţi un rău, să le faci oamenilor viaţa mai frumoasă. Sau să îi ajuţi să li se facă dreptate”.

Cel mai mult îi respecţi în TV… „pe cei care au bătut înaintea mea această cărare a jurnalismului, pe cei care au muncit să ridice televiziunea care mă creşte pe mine acum, pentru că au trecut prin momente grele, prin evenimente periculoase”.

Personajul tău preferat din seriale este… „Dany, din «Urzeala tronurilor», pentru că firea ei sensibilă şi ocrotitoare, dar şi pentru că nu a renunţat niciodată la visul ei. Din serialele noastre îmi place de Celentano şi de Bobiţă din «Las Fierbinţi»”.

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „telefonul mobil. Nu aş putea să renunţ la el, dar nu pentru selfie-uri sau Facebook, ci pentru că pot să îmi văd nepotul din Belgia sau să îi aud glasul mamei, chiar dacă nu sunt lângă ei”.

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „încă eram student, aşa că cel mai probabil i-am cheltuit pe mâncare. Dar din primii bani câştigaţi ştiu că mi-am cumparat un costum. Era închis la culoare şi l-am luat puţin mai mare ca să îmi vină şi când terminam liceul”.

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „teatru, desigur! Teatru pentru copii”.

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Mamei mele! Pentru rolul pe care încă îl joacă în «Spectacolul vieţii»”.

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Un tânăr ajunge la uşa iubitei şi-i deschide tatăl. Bună ziua, eu sunt Sorin şi am venit să o «sărut» pe fiica dumneavoastră. S-o ce? –SO…RIN!”.

Când chiuleai, pierdeai vremea în… „nu chiuleam J. Dar dacă aş fi chiulit, probabil că mi-aş fi pierdut şi eu timpul într-un Internet café. Era la modă atunci jocul «Counter-Strike»”.

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „română şi fizică. Nu am prins însă niciodată podiumul”.

Profesorul tău preferat a fost… „am două profesoare cu care păstrez legătura şi acum. Profesoara de mişcare scenică şi cea de la Arta actorului mânuitor de păpuşi. Izabela Bostan şi Gina Nicolae m-au susţinut mereu în tot ce făceam şi mi-au întins o mână de ajutor când am avut nevoie”.

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai… „ştiu tot. Nu le-am ascuns nimic”.

Porecla ta în adolescenţă era… „Tică îmi spunea tata unori. Pentru mama, încă mai sunt Petricică. Colegele de la liceu îmi spuneau Johnny Bravo”.

Locul tău preferat din Bucureşti este… „acolo unde se strâng prietenii. Poate să fie o terasa, un restaurant, un parc. Înca nu m-am hotărât unde îmi place mai mult, dar dacă vă place să mergeţi cu rolele de exemplu, vă recomand Parcul Copiilor”.

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Mi-ar fi greu să spun. Eu sunt un om vesel şi râd mai tot timpul. Foarte tare am râs când mă jucam cu nepoţeii soţiei mele”.

Cel mai frumos apus de soare l-ai prins în… „Insula Skiathos, Grecia, în luna de miere. E o plajă specială, unde turiştii se strâng doar ca să vadă asfinţitul”.

Ce te ţine treaz noaptea? „Jocurile pe PS4 sau filmele”.

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „ca tot românul, mi-aş plăti creditul la bancă. Dacă vorbim de o sumă foarte mare, aş încerca să deschid un teatru pentru copii, cu spaţii de joacă în care să stea cu zânele şi eroii lor preferaţi”.

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „să-i ofer trotineta mea unei doamne care m-a rugat să îi dau voie să facă şi ea o tură. Nici eu nu am crezut că vorbeşte serios. Unde mai pui că era cu alte doamne”.

Eşti cel mai mândru de… „o, recunosc că sunt mândru tot timpul. De la perechea de tenişi din picioare, până la materialele pe care le fac. Cel mai mândru sunt când reuşesc să fac ceva de care să se bucure şi alţii”.

Viaţa e prea scurtă ca să nu… „te bucuri de ce ai”.

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „«Cântec de gheaţă şi foc» de George R.R. Martin”.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare