Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Marineci valea_muta day40 stills 001

Interviu Rodica Lazăr („Valea Mută”): „Mi-am dorit să fac rolul ăsta înainte să citesc scenariul, de la probe!”

11 October 2016

„Valea Mută” este cea mai nouă producţie autohtonă marca HBO, o miniserie în patru episoade care va fi difuzată duminica la HBO, de la 20.00, începând cu data de 23 octombrie (serie disponibilă şi pe HBO GO). Rolul principal feminin este interpretat de actriţa Rodica Lazăr, care ne-a spus mai multe despre poveste şi personaj în iulie, pe platourile de filmare, undeva în pădurile de lângă Râşnov.

marineci-valea_muta-day40-stills-001

TVmania: Ce-ţi place cel mai mult la rolul tău, tu fiind personajul principal feminin?

Rodica Lazăr: Îmi plac costumele! 🙂 Îmi place personajul meu în întregime, îmi place contextul în care e pus. E procuror, o femeie foarte dedicată muncii ei, un caracter puternic.

 

Care a fost cea mai dificilă parte a rolului tău?

Mi-a fost puţin frică atunci când am tras cu arma, deşi fusesem asigurata ca nu se putea intampla nimic rau.. Am avut emoţii primele două duble, apoi totul a fost ok.

 

Cât de important a fost decorul montan pentru poveste?

Contează foarte mult, are importanţă şi pentru tine ca actor, pentru că te ancorează în poveste, şi e important şi pentru public, cred eu.

 

Care a fost reacţia ta atunci când ai citit prima dată scenariul?

Eu mi-am dorit să fac rolul ăsta înainte să citesc scenariul, sinceră să fiu, de la probe. Apoi am citit primul episod, urmatorul…era un sentiment bun.

 

Care e genul de personaj care te provoacă cel mai tare?

Eu sunt actriţă – vreau să joc, atât. În general, cred că sunt mai provocatoare personajele negative, dar genul acesta de personaj pozitiv pe care îl am aici, în „Valea Mută”, este şi el un rol ofertant. Imi place sa cred ca si eu sunt asa: un om care prefera adevarul si justitia. Pe de alta parte,  să fim serioşi, n-o să mă vezi niciodată în rol de zână. Da, am ochi albaştri, dar dacă deschid gura, nu mă mai crezi că sunt zână. Am suferit în facultate pe tema asta, nu-mi dădea nimeni să joc Nina (personaj din „Pescăruşul” de Cehov). 🙂

marineci-valea_muta-day42-stills-024-1

Ai simţit nevoia să schimbi ceva la personajul tău?

Nu, chiar nu a fost cazul. E un personaj, l-am luat ca atare.

 

Cum a fost relaţia cu ceilalţi actori?

Cu puştanii m-am înţeles foarte bine (n.r. Vlad Bălan şi Theo Şoptelea) şi am lucrat foarte bine şi cu Emilian Oprea, ne-am înţeles foarte bine, ne-am potrivit şi la umor – acuma sper să zică şi el acelaşi lucru 🙂 ). Eu oricum râd foarte mult pe platouri – sunt atât de fericită că filmez, că râd din orice.

 

Cum a fost la filmări?

A fost un ritm alert, de 12 ore pe zi, cu o zi pauză pe săptămână. Noi, actorii, am mai avut zile libere, dar echipa e probabil terminată (n.r. interviul a avut loc în iulie). La film, echipa tehnică e foarte, foarte importantă. Intai ai  noroc pentru ca joci în film, apoi daca echipa e buna. Iar în cazul „Valea Mută”, echipa a fost minunată! E atât de important să am încredere în lumea din jurul meu!. Noi, actorii, nu existăm fără ei. Sigur, nici fără actori nu se face filmul, dar fără cel care trage un cablu pe set nu se poate! Le sunt foarte recunoscătoare tuturor, am avut aici o echipă tare faină!

 

Dacă tot vorbim de echipă, spune-ne ceva despre costumele personajului tău, de exemplu.

Am nişte costume care mie mi se par impecabile şi foarte potrivite pentru personajul ăsta. Cred că e prima oară când nu vin cu ceva de-acasă la un film românesc, serios. Cred că e prima oară când rup etichetele de pe costume la un film românesc. Poate să pară lipsit de importanţă, dar nu e. Da, it’s HBO. 🙂

 

E vorba de o poveste contemporană, în care oamenii se pot regăsi?

Absolut, da. Cu siguranţă oamenii vor recunoaşte probleme din viaţa noastră, din păcate. Sper să și zâmbească.

 

E vreo lecţie pe care personajul tău o învaţă?

Da, există, dar hai să vorbim despre asta după ce vedeţi „Valea Mută”.

 

Miniseria „Valea Mută” are patru episoade şi începe duminică, 23 octombrie, de la ora 20.00, la HBO, fiind disponibilă şi pe HBO GO.

tvm-41

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare