Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, în Îngeri pierduţi

Ginghină şi Papadopol vor juca în “Îngeri pierduţi”

16 July 2013

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol revin din această toamnă pe postul Acasă, în noua telenovelă “Îngeri pierduţi”.

Ioana Ginghină va interpreta pentru prima oară un rol negativ, de care este foarte mândră, iar soţul şi colegul ei de platou, Alexandru Papadopol, va fi un consilier financiar.

După ce au jucat împreună în “Numai iubirea”, “Regina”, “Aniela”, “Iubire şi onoare”, cei doi actori sunt din nou colegi.

Personajele lor nu se suportă!

Ioana Ginghină este bucuroasă să îl aibă alături pe soţul său în acest proiect, deşi personajele lor nu se simpatizează.

“Am destul de multe secvenţe pe care le filmez cu Papi. În film, personajele noastre nu se suportă şi e mai bine aşa. Ştefana Conache este primul meu personaj negativ şi îl consider o provocare. Este logodnica lui Alex (Ioan Isaiu), o femeie puternică, dar cicălitoare şi extrem de geloasă, care are un singur ţel: acela de a se mărita cu bărbatul iubit. Îşi doreşte să îşi atingă scopurile, însă ajunge să calce pe cadavre în realizarea unor obiective. Ştefana nu este neapărat un om rău, ci mai degrabă dezorientat şi neînţeles, care ascunde în acelaşi timp multe secrete”, declară actriţa.

Papadopol o iubeşte pe… Diana Dumitrescu

Alexandru Papadopol joacă rolul lui Emil, un consilier financiar, partenerul lui Alex (Ioan Isaiu). Acesta o place pe Cristina (Diana Dumitrescu) şi încearcă să o cucerească, însă nu are nicio şansă în faţa lui Alex.

“Emil este un om destul de direct, muncitor, este cel mai bun prieten al lui Alex, asociatul său. E destul de rapace, mulţi l-ar considera un ticălos, dar are motivele lui să acţioneze astfel. Este o diferenţă mare între mine şi personajul meu, dar încerc să mă adaptez, deoarece personajele reacţionează în funcţie de situaţiile în care se află”, spune Alexandru, promiţându-le telespectatorilor “o poveste interesantă şi bine jucată”.

Pe de altă parte, soţia sa, Ioana Ginghină, îşi continuă pasiunile, întrucât este fascinată de inteligenţa, sinceritatea şi inocenţa copiilor. Astfel, ea a creat “MiniArtShow”, un grup de ateliere creative şi educative prin care cei mici îşi dezvoltă personalitatea, intelectul şi imaginaţia. “Pentru orice copil este tragic să fie departe de părinţi. Pe lângă faptul că sunt mamă, lucrez cu copiii şi ştiu că traumele care se creează în copilărie sunt de multe ori ireparabile”, spune Ioana.

Citeşte şi:

Ioan Isaiu şi Diana Dumitrescu, din toamnă, în “Îngeri pierduţi” | Foto

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare