Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ionuţ Tomşa este „Mi-s băiatul de la ţară”

12 July 2011

La două luni de la debut, primul sezon al emisiunii-concurs de la Prima a ajuns la final. În ultima ediţie, concurenţii s-au întrecut în probele puse la cale de organizatori, iar publicul a considerat că Ionuţ Tomşa din comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, este demn de titlul „Mi-s băiatul de la ţară”.

Finala a debutat cu proba de baraj dintre Eduard din Maxineni şi Ionuţ din Rozavlea, care s-au întrecut într-un număr de dans popular. Tânărul ales de Celia a mers mai departe şi, în cele din urmă, a câştigat marele premiu de zece mii de euro.

Concurenţii rămaşi în cursă au fost încurajaţi de vedetele care i-au ales: Elena Gheorghe, Celia, Crina Matei, Anca Ţurcaşiu, Xonia, Aurelian Temişan si Cornel Pasat. Vedetele nu au mai acordat note, însă au pledat în faţa publicului pentru preferaţii lor.

Cei şase băieţi şi-au măsurat forţele în probe specifice unui astfel de concurs, cum ar fi cea de expresivitate, în care au avut de imitat câţiva cântăreţi: Michael Jackson, Dan Bălan, Alex Velea etc.

Ionuţ Tomşa, câştigătorul primului sezon „Mi-s băiatul de la ţară”, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice. După moartea tatălui său, tânărul de 23 de ani s-a ocupat de pensiunea deţinută de familia sa.

„Am avut foarte mari emoţii înainte de proba de baraj. Nu ştiam că am atât de mulţi susţinători. Am încercat să fiu cât mai natural, cât mai sincer. Am fost eu şi cred că acest lucru m-a ajutat cel mai mult”, a spus Ionuţ Tomşa după aflarea rezultatelor.

„Atunci când l-am ales pe Ionuţ am văzut căldură, blândeţe şi un suflet frumos. Eu şi Ionuţ avem doi aliaţi foarte puternici. Tatăl meu şi tatăl său sunt în ceruri şi ne îndrumă paşii în viaţă”, a mărturisit cântăreaţa Celia.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare