Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Iulia Vântur a schimbat prefixul în Maldive

2 September 2010

Iulia Vântur a împlinit 30 de ani, pe 24 iulie, şi a primit un cadou inedit de la iubitul ei, Marius Moga. Compozitorul i-a oferit o vacanţă în Maldive, insă a păstrat suspansul până în ultimul moment şi i-a spus destinaţia când s-au urcat în avion.

„A fost o vacanţă neaşteptată, fără proiecţii, pregătiri, o vacanţă surpriză, pe care mi-a oferit-o iubitul meu în dar de ziua mea. Nu am avut timp să-mi fac planuri, trasee, să-mi construiesc aşteptări, pretenţii. Am plecat cu bagajul la aeroport, fără aparatul foto, în timp ce agentul de turism la care apelam mereu căuta bilete spre destinaţia surpriză pentru mine, ştiută doar de Marius. Credeam că plecam aproape, în Grecia, într-o ţară pe care o ştiam. Am avut parte de o destinaţie despre care nu ştiam mai nimic, dar pe care am descoperit-o acolo, trăind intens fiecare clipă”, spune prezentatoarea Ştirilor Pro Tv din dimineţile de weekend.

Nici măcar zborul de 12 ore nu a oprit-o pe Iulia Vântur să se bucure din plin de cadoul primit: „După ore nesfârşite de zbor şi două escale am ajuns în Maldive. Ne-a urat bun venit o ploaie scurtă şi răcoritoare de vară. Ne-am urcat în vapor şi de acolo ne-am rupt total de lume. Simţeam cum las în urmă totul, griji, probleme. Nici nu mi-am imaginat câtă linişte şi frumuseţe voi găsi în vacanţa asta. Totul e o poezie, un tablou ce te invită la visare, la meditaţie, la intimitate”.

Iulia Vântur şi Marius Moga au luat la pas insuliţele pe care le parcugeau în 10 minute şi au cunoscut mulţi oameni interesanţi.

„Ne-am bucurat de peisaj, de linişte, am înotat, ne-am răsfăţat sub razele soarelui, la spa, am meditat cu instructorul de yoga, am citit, am stat fără sa fim nevoiţi să facem nimic. Am stat aproape o săptămână pe două insule din Maldive. Chiar dacă nu erau mulţi turişti pe insulă, în această vacanţă am cunoscut oameni interesanţi, diferiţi, am văzut în ce condiţii trăiesc băştinaşii şi am realizat încă o dată că fericirea nu stă în toate <<realizările>> pentru care te zbaţi în fiecare zi, ci în liniştea şi echilibrul sufletului”.

Prezentatoarea şi-a petrecut dimineţile de weekend vorbind cu băştinaşii, le-a cunoscut familiile şi a vizitat şcoala în care învaţă copiii lor.

„Oamenii aceia nu aveau nici un sfert din ce avem noi, dar păreau împăcaţi, liniştiţi şi nu am simţit furie în glasurile lor atunci când povesteau de necruţătorul tzunami care i-a lăsat pe drumuri şi le-a răpit oameni dragi. Au trecut peste şi au trăit în continuare respectând natura. Au învaţăt însă să şi construiască case solide, din piatră şi praf  de coral pentru a rezista în faţa furiei apei. Chiar dacă străzile sunt prăfuite şi murdare de sărăcie, casele sunt viu colorate, inspirate din degradeul oceanului şi al vegetaţiei. Copiii lor învaţă pe bănci roase de timp, într-o sală ce are doar o tablă şi bănci scorojite, dar toţi sunt interesaţi sa înveţe engleza. Acesta este viitorul lor, sunt conştienţi că pot trăi de pe urma turiştilor ce ajung în zonă. Vând suveniruri de-ale locului, pescuiesc şi au grijă să primeşti măcar un zâmbet la plecare”, povesteşte Iulia.

După ce au părăsit arhipelagul, Iulia Vântur şi Marius Moga au făcut o escală de două zile în Kuala Lampur, capitala Malaeziei.

„De la calmul insulei am nimerit într-un oraş mai aglomerat decât ne-am imaginat, cu oameni ce mişunau ca furnicile, cu clădiri şi turnuri ce zgâriau norii, salvat totuşi de vegetaţie. Am făcut o <<baie de mulţime>> în cartierul chinezesc, acolo unde găseşti de <<toate>>, dar şi turişti de pretutindeni. Un zumzet continuu, uşor obositor, dar plăcut”, îşi aminteşte Iulia Vantur.

Prezentatoarea a profitat de ocazie ca să experimenteze tratamentele locale: „Cea mai interesantă terapie mi s-a părut Fish Spa, într-un mic bazin cu peşti care îşi masau şi curăţau picioarele. Trebuie să recunosc că am ieşit de acolo cu tălpile uşoare ca o pană”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare