Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Iuliana Tudor, 60000 de euro pentru UNICEF

8 July 2011

În campania “Împreună pentru fiecare copil”, iniţiată de UNICEF,  prezentată de Iuliana Tudor, s-au strâns peste 60.000 de euro.

Fondurile vor fi folosite pentru a susţine serviciile de sprijin pentru familii care au copii cu dizabilităţi precum şi servicii alternative instituţiilor de stat pentru copiii deja instituţionalizaţi – case de tip familial.

Pe parcusul a trei ediţii ale emisiunii “O dată-n viaţă”, telespectatorii au putut urmări cazurile a nouă copii cu dizabilităţi intelectuale şi motorii care au beneficiat de sprijin pentru a-şi îndeplini dreptul la o viaţă normală.

Mai mult de 30.000 de români au fost sensibilizaţi de poveştile acestora şi au făcut donaţii pentru ca mai mulţi copii cu dizabilităţi din România să poată primi ajutor specializat.

“Asocierea cu UNICEF în campania <Împreună pentru fiecare copil> a venit natural şi ne bucurăm că am reuşit să strângem o sumă de bani importantă pentru a fi alături de aceşti copii şi de familiile lor”, a declarat Iuliana Tudor.

Timp de trei săptămâni, numeroase personalităţi au susţinut cauza campaniei “Împreună pentru fiecare copil”, participând la emisiunea Iulianei Tudor, de la TVR1. Printre acestea se numără Principesa Lia, Nicola, Olimpia Panciu, Aurel Ticleanu,  Marina Scupra şi Narcis Iustin Ianau, celebrul adolescent contratenor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare