TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Regele joffrey

Jack Gleeson (Regele Joffrey în „Urzeala tronurilor”) știe cine va sta pe Tronul de Fier

11 October 2016

Jack Gleeson (24 de ani), care l-a interpretat pe Regele Joffrey în „Urzeala tronurilor”, a răspuns recent, în cadrul unui panel care a avut loc la New York Comin Con, la câteva întrebări referitoare la serialul care l-a consacrat. De altfel, una dintre întrebări s-a referit la modul cum vede el viitorul seriei inspirate din cărțile scrise de George R. R. Martin. Răspunsul i-a șocat pe mulți dintre cei prezenți, după cum scrie vanityfair.com.

regele-joffrey

Când a fost întrebat de unul dintre fanii „Urzelii” cine crede că va ajunge, în final, pe Tronul de Fier, Gleeson a răspuns sec: „Nimeni”. În schimb, actorul le-a povestit celor prezenți despre o teorie pe care a aflat-o de curând, și anume că cineva, nu a vrut să spună cine anume, va topi Tronul, cu scopul de a folosi oțelul valyrian pentru a-i învinge pe monștrii White Walkers.

„Cred că este o idee bună. Monarhia ar fi literalmente dizolvată”, a spus Jack Gleeson.

Au trecut doi ani de la moartea regelui Joffrey

Actorul irlandez a părăsit serialul de la HBO după ce personajul său, pe care mulți fani ai seriei îl detestau, a avut un final tragic, el fiind otrăvit în cadrul episodului „The Lion and the Rose” / „Leul și trandafirul” (episodul 2 din sezonul 4).

Despre scena în care maleficul rege Joffrey moare, Gleeson a explicat că a fost un moment greu de interpretat, pentru că nu mai murise până atunci pe ecran și „am vrut s-o fac să pară credibilă”.

Referindu-se la moartea personajului, Gleeson a explicat: “Ştiam din prima zi. Când am primit rolul, am citit prima carte. Am căutat pe Google mai multe informaţii despre personaj”, a adăugat el, referindu-se la seria “Cântec de gheaţă şi foc”, de R.R. Martin.

Imediat după ce a părăsit distribuția serialului „Urzeala tronurilor”, Gleeson a renunțat la filme pentru a conduce o companie de teatru. „Ofertele au venit, dar îmi lipsea dorința de a face filme de acțiune. Mă bucură mult genul acesta de activitate, când pot să mă distrez cu prietenii mei”, spunea Jack Gleeson.

Penultimul sezon, al șaptelea, din „Urzeala tronurilor” va avea numai 7 episoade, față de 10 câte au avut sezoanele anterioare, și este programat să intre pe micile ecrane în vara lui 2017, la HBO.

Alte articole:

1. Va fi sau nu va fi Jason Momoa în sezonul 7 din „Urzeala tronurilor”

2. Daniel Radcliffe vrea să joace şi să moară în „Urzeala tronurilor”

3. Weiss și Benioff nu vor face vreun spin-off la „Urzeala tronurilor”

4. „Urzeala tronurilor” şi „The People v. O.J. Simpson”, marii câştigători la Emmy

5. FOTO: Maisie Williams și Sophie Turner („Urzeala tronurilor”) și-au făcut tatuaje

6. George R.R. Martin va lansa „The Winds of Winter” vara viitoare?

7. Jim Broadbent va juca în sezonul 7 din „Urzeala…”

8. Filmările pentru sezonul 7 din „Urzeala tronurilor” au început

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...