Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jamie Dornan filmează, la Dubrovnik, pentru pelicula „Robin Hood Origins”

Jamie Dornan filmează, la Dubrovnik, pentru pelicula „Robin Hood: Origins”

20 February 2017

Pelicula „Robin Hood: Origins” (2018) a dat start filmărilor, în Croaţia, pe 20 februarie, iar fanii actorului Jamie Dornan îl pot găsi la faţa locului (dar şi la Istra) până pe 10 martie, când se încheie treaba. Aceasta va fi cea mai mare producţie hollywoodiană filmată aici până acum. Studioul Lionsgate va lansa pelicula în martie anul viitor, informează filmneweurope.com.

Jamie Dornan filmează, la Dubrovnik, pentru pelicula „Robin Hood Origins”

În filmul regizat de Otto Bathurst (şi produs, printre alţii, de Leonardo DiCaprio), Dornan joacă rolul lui Will Scarlet, unul dintre partenerii de aventuri ai lui Robin Hood.

Protagonistul titular va fi interpretat de Taron Egerton, iar din distribuţie mai fac parte Jamie Foxx, Eve Hewson, Paul Anderson, Tim Minchin şi Ben Mendelsohn.

Din 1908 încoace, povestea lui Robin Hood a fost adaptată pe micul şi marele ecran de zeci de ori. Cele mai celebre versiuni sunt „Robin Hood, prințul hoților” (1991, cu Kevin Costner, Morgan Freeman, Mary Elizabeth Mastrantonio, Alan Rickman şi Sean Connery) şi „Robin Hood” (2010, cu Russell Crowe). Dornan poate fi văzut acum, la cinema, în „Cincizeci de umbre întunecate”, a doua parte a trilogiei erotice de inspiraţie literară.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole: Jamie Dornan a devenit din nou tată

Jamie Dornan, bonus de 1,5 milioane ca să apară gol în „Fifty Shades Darker”

Continuarea „Fifty Shades of Grey” se lansează în 2017

Soţul lui E.L. James scrie scenariul pentru „Fifty Shades Darker”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare