O figură cunoscută pentru fanii „Anatomiei lui Grey” și „Supernatural”, Jeffrey Morgan se alătură, din sezonul șapte al seriei, echipei de la „Soția perfectă”, scrie ew.com.

Jeffrey Dean Morgan

„L-am iubit și admirat ani de zile pe Jeffrey Morgan și ne-am bucurat să auzim că și Julianna simțea la fel. Nu a fost deloc greu să îl invităm în echipa noastră”, au declarat producătorii seriei cu Julianna Margulies în rol principal.

Morgan mai face parte din distribuția serialului CBS „Extant”. A jucat recent în „Texas Rising” și „Magic City”.

Vestea că Morgan va interpreta un personaj „calm”, pe nume Alex, pe care Alicia îl angajează în noul sezon, vine după ce Archie Panjabi și Josh Charles au părăsit deja echipa. Mai mult, nici Matthew Goode nu se întoarce în sezonul următor, programat să înceapă la americani pe 4 octombrie.
Te-ar putea interesa și: