Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Next Star

Juraţii “Next Star” au căzut din picioare pe platourile de filmare

24 April 2014

Cu fiecare ediţie “Next Star”, misiunea celor cinci juraţi – Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru e din ce în ce mai dificilă, iar surprizele de care au parte aceştia în fiecare zi la platourile de filmare sunt din ce în ce mai mari.  

Next Star

„Am văzut atât de mulţi copii talentaţi până acum, încât îmi este pur şi simplu frică să mă gândesc la marea finală!”, a spus Pepe.

În ediţia difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1, pe scena emisiunii şi-a făcut apariţia şi o micuţă interpretă de muzică populară, din Gorj, care la doar 11 ani ştie foarte bine ce vrea de la viaţă. Larisa le-a povestit juraţilor că are o listă foarte clar definită de lucruri pe care vrea să le rezolve în viitor, listă ce numără peste 60 de dorinţe. Ştie deja şi cum va arăta căsuţa visurilor ei, iar atunci când va avea posibilitatea şi-o va construi întocmai.

Maria Cârneci a recunoscut imediat zona din care vine micuţa Larisa, după portul său, iar Lora a continuat: „Aduceţi-mi o batistă, vă rog, pentru că ştiu ce va urma!”.

Cei trei bărbaţi din juriu însă au căzut pur şi simplu din picioare pe scenă, după interpretarea Larisei.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare