Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ne vedem la tribunal

Kanal D anunță un nou show: „Ne vedem la tribunal”

24 June 2016

Din 9 iulie, „Ne vedem la tribunal” se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 21.30, la Kanal D.

Ne vedem la tribunal

Kanal D pregătește un nou show pentru această vară, „Ne vedem la tribunal”, ce își propune să le prezinte telespectatorilor drumul sinuos al unui proces, cu toate implicațiile sale – financiare, emoționale și temporale, pledând, în același timp, pentru mediere. Un juriu format din trei avocați și un psiholog va cântări declarațiile celor implicați în proces și va afla de partea cui se află dreptatea.

„Ne vedem la tribunal” este o emisiune de divertisment cu o componentă puternică de reality show, ce are la bază o varietate de conflicte decurgând din situații de viață dintre cele mai diverse – divorțuri, dispute în familie, moșteniri, hărțuire sexuală, conflicte de muncă etc.

Juriul care va cântări cazurile expuse dezbaterii este alcătuit din trei avocați care vin cu expertiză din punct de vedere legal, și un psiholog, care va contribui la medierea conflictelor. Cătălin Vlad, Ramona Mihăilescu și Elena Banciu sunt cei trei avocați ce vor cântări faptele celor implicați în proces, iar Anda Păcurar este psihoterapeutul care va face totul pentru aplanarea diferendelor.

Spețele prezentate în emisiune pornesc de la povești reale sau posibile, funcționând ca „reconstituiri” tratate cu seriozitatea unui proces în adevăratul sens al cuvântului.

Nu ratați, din 9 iulie, în fiecare sâmbătă, de la ora 21.30, „Ne vedem la tribunal”, la Kanal D.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare