Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Karma Patriciei

24 March 2008

Dupa zeci de roluri in filme pentru marele ecran, Patricia Arquette a acceptat partitura principala intr-un serial de televiziune: “Medium”. O miscare inspirata, care a readus-o in atentia publicului.

Numele Arquette nu mai are nevoie de nici o prezentare pentru amatorii de filme; pentru ca patru din cei cinci frati si-au croit, fiecare in stilul sau, un drum de succes la Hollywood: Rosanna, Patricia, Alexis si David au dovedit ca in familia Arquette talentul are gene profunde. Patricia este sora mijlocie, cei patru avand inca un frate, Richmond, care insa nu a imbratisat o cariera artistica.
Pe cand avea 15 ani, Patricia a fugit de acasa cu sora ei mai mare, Rosanna, iar la 18 a intrat in showbiz. Un an mai tarziu a primit un rol in “Cosmar pe strada Ulmilor: Razboinicii din vis” (“A Nightmare on Elm Street 3: Dream Warriors”, 1987), intrand astfel in atentia producatorilor de film. Au urmat aproape 40 de pelicule, iar in 2005 Patricia s-a hotarat sa accepte rolul titular intr-un serial de televiziune: “Medium”, transmis si la noi de canalul “Hallmark”, unde va incepe, din 3 aprilie, in premiera, sezonul al treilea al serialului.

Intre micul si marele ecran
Chiar daca rolurile pentru televiziune par mai usor de realizat, lucrurile stau exact invers. Asta am aflat-o chiar de la Patricia Arquette, cu care am stat de vorba, in luna februarie, in cadrul unui interviu telefonic, realizat prin intermediul canalului Hallmark. Ne-a marturisit ca e mult mai greu sa filmezi un serial, pentru ca este un ritm mai alert, atmosfera pe platouri nu este la fel de intima ca in cazul unui film, iar timpul in care trebuie sa isi invete replicile mai scurt. In acest serial, Arquette da viata unui personaj cu capacitati de medium, care isi foloseste aceasta calitate pentru a ajuta la rezolvarea unor cazuri complexe de crime.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare