Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kate Huson și Matthew Bellamy

Kate Huson și Matthew Bellamy s-au despărțit?

5 March 2014

Kate Huson și Matthew BellamyKate Hudson (34 de ani) s-a logodit cu cântăreţul Matthew Bellamy (35 de ani) în aprilie 2011, cu câteva luni înainte de naşterea fiului lor, Bing. Acum, deși toată lumea se aștepta o invitație la nuntă, surse citate de perezhilton.com vorbesc despre o iminentă despărțire a celor doi.

La începutul anului, Kate Hudson spunea că visează la o nuntă în secret, dar se pare că s-ar fi despărțit deja de Matthew Bellamy. Fiica lui Goldie Hawn a venit singură la ceremonia decernării Premiilor Oscar de duminică, iar fotografii au surprins-o fără inelul de logodnă primit de la vocalistul trupei Muse.

Mai mult, Matthew Bellamy nu a venit la Gala Oscar deși se afla în Los Angeles.

În ultimele luni, spun surse apropiate cuplului, relația dintre cei doi s-a răcit.

„S-au îndepărtat. Nu este un lucru bun în acest moment. Au luat o pauză și petrec mai mult timp separați în încercarea de a-și rezolva problemele”, a spus o sursă.

Un apropiat al lui Bellamy a declarat pentru mirror.co.uk că acesta locuiește în prezent la Londra, în timp ce actrița din „Cum să scapi de un tip în 10 zile” petrece tot mai mult în Statele Unite.

„Lucrurile nu par să stea prea bine între ei. S-ar putea să facă un anunț cât de curând”, a mai spus prietenul cântărețului de la Muse.

O altă sursă a povestit că Hudson și Bellamy se confruntă de mai multă vreme cu probleme, dar nu s-ar fi despărțit până acum din pricina fiului lor. „Matt îi iubește pe Kate și pe Bing grozav de mult, așa că sper să își rezolve problemele”.
Blonda actriţă mai are un băiat, Ryder, cu fostul ei soţ, Chris Robinson.
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare