Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Keanu reeves si winona ryder

Keanu Reeves și Winona Ryder vor juca din nou împreună pe marile ecrane

31 August 2017

Keanu Reeves (52 de ani) și Winona Ryder (45 de ani) fac din nou echipă într-o nouă peliculă, comedia romantică „Destination Wedding”, informează portalul variety.com

 

Comedia romantică este scrisă de Victor Levin, cel care a scris și produs sitcomul american „Nebun după tine” („Mad about you”).

Reeves și Ryder joacă rolul a doi invitați la nuntă,  nesuferiți și deprimați, care se atrag și dezvoltă o afecțiune reciprocă pe parcursul weekendului în care participă la eveniment.

Filmul marchează cea de-a treia colaborare pe marile ecrane a celor doi actori. Keanu și Winona au lucrat împreună în urmă cu 25 de ani pentru filmul „Dracula” („Bram Stoker’s Dracula”), iar în 2006 pentru filmul „Viziuni întunecate” („A Scanner Darkly”).

“Când comedia este așezată în caracterul unui om se poate observa, iar scenariul lui Vic este unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultima vreme”, a declarat producătorul Robert Jones. “Winona Ryder și Keanu Reeves sunt niște actori extraordinar de pricepuți, iar chimia lor pe ecran aduce cu adevărat aceste personaje irascibile la viață”, a completat acesta.

 

Data de lansare a comediei romantice nu este cunoscută.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare