TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kerencem

Keremcem se îndreaptă cu paşi repezi spre un nou mariaj

16 April 2018

După o căsnicie care a durat doar 9 luni, cu actriţa Seda Güven („Fatmagul”), şi o relaţie cu Ezgi Asaroğlu, partenera sa din „Bahar: Viaţă furată”, actorul Keremcem (40 de ani) ar vrea să se căsătorească din nou, susţin apropiaţii lui.

 

De 8 luni el se iubeşte cu o actriţă cu 15 ani mai tânără decât el, Ilay Erkök („Parola: Te iubesc”). Cei doi sunt văzuţi în permanenţă împreună (cel mai recent într-o vacanţă în oraşul turcesc Alaçatı), iar tabloidele turceşti spun că cei doi îşi vor uni destinele, mai ales că actorul ar fi prezentat-o de mai mult timp părinţilor pe iubita lui. De asemenea, Keremcem şi-a exprimat dorinţa de a juca alături de Ilay într-un film sau serial.

Conform haberturk.com, cel care le-a făcut cunoştinţă celor doi a fost chiar fratele lui Ilay, actorul Koray Erkök, care a fost coleg cu Keremcem în ultimul său proiect tv, serialul „Iki Yalanci”, difuzat anul trecut în Turcia. Keremcem s-a axat în ultima perioadă pe cariera muzicală, susţinând mai multe concerte (chiar şi în Etiopia).

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...