Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kit Harington

Kit Harington a fost confirmat ca star în noua miniserie BBC „Gunpowder”

21 February 2017

După ce anul trecut se zvonea că BBC vrea să producă o miniserie despre complotul din secolul 17, acum radiotimes.com confirmă știrea. Alături de actorul din „Urzeala tronurilor”, Kit Harington, vor mai juca Mark Gatiss, Liv Tyler și Peter Mullan.

Kit Harington, interpretul lui Jon Snow din „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”, are un rol nou în miniseria despre Complotul Prafului de Pușcă, din 1605, care vrea să aducă pe micul ecran povestea mai puțin cunoscută a adevăratului creier care a fost în spatele întregii afaceri: Robert Catesby.

Zvonurile datau de acum câteva luni, iar atunci, Harington a dezvăluit și faptul că este un descendent al lui Catesby și că are deci și motive personale să aducă povestea strămoșului său din nou la viață.

Alături de Kit Harington, care va fi și producător executiv al miniseriei, vor mai fi în distribuție actorul din serialul „SherlockMark Gatiss, actrița din „Stăpânul inelelor” Liv Tyler și Peter Mullan, din „Top of the Lake”.

Kit Harington va avea rolul lui Robert Catesby, iar Liv Tyler o va interpreta pe Anne Vaux, verișoara instigatorului la complot, care este foarte îngrijorată față de planul vărului său.

BBC nu a anunțat deocamdată nicio dată de lansare, miniseria va avea trei episoade a câte 60 de minute și va fi regizată de J Blakeson, care a mai făcut „Al 5-lea val” (2016).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Kit Harington pregătește o miniserie pentru BBC

Kit Harington a declarat că joacă și în sezonul 6 din „Urzeala tronurilor”

Kit Harington și Rose Leslie, plimbându-se de mână prin L.A.

Kit Harington a povestit la o petrecere ce i se întâmplă lui Jon Snow

Va fi sau nu va fi Jason Momoa în sezonul 7 din „Urzeala tronurilor”

sursa foto: https://www.facebook.com/TheKitHarington

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare