Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jon Snow

Kit Harington a plâns după ce a citit scenariul ultimului episod din „Urzeala Tronurilor”

24 October 2017

Invitat vineri, 20 octombrie, în cadrul emisiunii „The One Show” Kit Harington (30 de ani) a dezvăluit că a plâns împreună cu colegii din distribuție după ce a citit scenariul ultimului episod din „Urzeala Tronurilor”.

„Am citit împreună în cursul săptămânii trecute, așa că știu acum totul. Am plâns la final. Trebuie să luați în calcul că după opt ani de serial – nimănui nu îi pasă mai mult de el decât nouă”, a fost mărturisirea actorului care îi dă viață lui Jon Snow.

 „A fost un proiect mai lung decât oricare altul în care am participat vreodată – fie școală, universitate sau orice altceva. Îmi vine să plâng când mă gândesc la asta. Va fi straniu când îmi voi lua la revedere de la toți și voi fi jucat ultima scenă cu una sau cu altă persoană. Nu doar că te-ai atașat de ei, dar mulți alți oameni s-au atașat de ei”, a completat Kit Harington.

Serialul difuzat de HBO se va încheia după sezonul 8, care va avea premiera cel mai probabil în anul 2019.

Potrivit spuselor actorului ultimele scene ale serialului le va filma în Belfast, Irlanda de Nord. După ce HBO a avut probleme de securitate și au fost atacați de hackeri, producătorii i-au cerut acestuia cât și celorlalți actori discreție absolută.

Kit Harington s-a logodit de curând cu actrița Rose Leslie, alături de care joacă în serial și cu care are o relație din anul 2012.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare